Pelinul, plantă magică de Rusalii
Când eram copilă , șanțurile de la țară abundau în pelin . Pelinul amar , cu care bunica obișnuia să facă un cazan mare de săpun de casă pentru noi și vecinii din jur .
Sub umrela Pelinului , se regăsesc aproximativ 400 de specii ale genului Artemisia cele mai cunoscute dintre ele fiind : Artemisia absinthium (Pelinul Alb), Artemisia Vulgaris (Pelinul Negru) și chiar Pelinița (Artemisia annua).
Planta este patronată, așa cum susținea Plinius cel Bătrân, de către zeița Artemis
”pentru că este folosită în problemele femeiești ”. Despre echivalentul său Roman , Diana, se spune că a găsit pelinul şi că a dat puterea lui tămăduitoare , centaurului Chiron care l-a numit după Diana, adică Artemisia.
John M Riddler, în cartea sa, Goddesses, Elixirs, and Witches, relatează cum, femeile obișnuiau să aducă drept ofrande Zeiței, haine, înainte de căsătorie, pentru o sarcină ușoară. Relația zeiței cu planta este evidențiată prin faptul că , moașele și doftoroaiele acelor vremuri , foloseau pelinul pentru a trata complicațiile apărute la naștere și nu numai, planta fiind supranumită chiar Iarba Mamă , căci băile din fiertura de pelin erau folosite , după spusele lui Discorides, pentru a trata amenoreea, inflamații ale uterului sau chiar pentru a scăpa de o sarcina nedorită.
Asociat zeiței nopții și Lunii, pelinul ne conectează cu lumea subconștientului, a Sinelui superior și a viselor dar este prin definiție o plantă Solară ce “ ţine de energetismul şi simbolismul luminii solare. El pare să se hrănească direct din soare, aproape fără a mai avea nevoie de apă şi de pământ, în condiţii caniculare si este considerat plantă magică ce alungă spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi redă vigoarea şi vioiciunea.” Cornel Dan Niculae.
În medicina populară , el era utilizat pentru pentru tămăduirea malariei, a durerilor de stomac, umflăturilor, a bolilor de ochi, iar în gospodarie era de ajutor în alungarea purecilor ,în vopsitul lânii şi confecţionarea săpunului.
Pelinul este în folclorul popular, o plantă magică , sacră folosită îndeosebi în alungarea Rusaliilor , Halelor și a spiritelor rele.
Conform lui Ion Ghinoiu , el era recoltat de descântătoarea, adesea dezbrăcată şi despletită, la diferite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor-TodoRusaliile, Rusalii sau Duminica Mare, Marina) şi în anumite momente ale zilei, după un ritual în care o a doua femeie juca rolul pelinului :
– Bună seara, Pelin mare, / Domn mare! /
– Multumim dumitale, … , / Şezi! / – N-am
venit să şez / Şi-am venit să scot /
Patruzeci şi patru de draci ai tăi.
Alteori, el era scos de către babe sau femei “curate” îmbrăcate în cămăși albe.
Planta se purta ca amuletă împotriva Frumoaselor în buzunare, în sân , sub pernă și la gulerul cămășii, legat de cămășuța copilului,la icoană , pe masă, în așternuturi şi podeaua caselor, sau în grajdul vitelor, de la Todorusalii și până în ultima zi din Săptămâna Rusaliilor. El fiind prezent în vârful steagului Călușarilor cu un fir roșu de lână și fiind mestecat în timpul jocului de către aceștia.
El și usturoiul sunt singurele plante ce pot fi culese între Todorusalii și sfârșitul Săptămânii Rusaliilor , nefiind afectate de puterea Ielelor.
Pelinul este așadar o plantă cu puteri mistice, folosită în magia populară în diferite feluri.
Mătura de pelin se folosea în practicile magice de întors persoana plecată de acasă, dar şi în cele de scos şi alungat boala, răul, spurcul din corpul omului:
Ieşi spurc spurcat. / De la … / De unde
te-ai aninat, / Că eu, descântătoarea, / Cu
vin şi cu rachiu te-am îmbătat, / Cu
mătura te-am măturat, / Cu mătura de
pelin negru, / Şi-n gunoi te-am aruncat
Era folosit pentru a descânta de cel-perit (sifilis), numai într-o zi de sec (de post) cu o ramură de pelin,numit şi Pelin bun sau Pelin alb ,dimineaţa până nu răsărea soarele.
Descântătoarea repeta ritualul de nouă ori, lovind bolnavul la fiecare descântare cu o rămurică de pelin, în timp ce rostea în taină un descântec în care cerea către „nouăzeci şi nouă de urşi, nouăzeci şi nouă de lupi, nouăzeci şi nouă de zmei”, ca folosindu-se „cu labele zgâriind, cu dinţii rumpând, cu buzele sugând, cu limbele lingând, cu cozile măturând” să scoată boala de cel-perit „din capul lui N., din stupuşul urechilor, din luminile ochilor, din smârcul nasului, din faţa obrazului, din aparătuşul limbii”.
Pelinul era de asemenea folosit și în descântece de dragoste și dor :
“Se descântă cu nouă pietre la râu și cu pelin și se zice vorbele:
Cum spală apa tote petrile,
Așa să se spele dorul de la cutare.
Cu pelinul îl împelinat,
Cu petrile îl împietrit,
De la cutare îl potolit!”
Pelinul , plantă de o eleganță și înțelepciune aparte , nu mai crește acum spontan pe șanțurile și în curțile oamenilor, decât cultivat.
Poate a considerat că omenirea nu mai are nevoie de el așa cum obișnuia înainte, însă eu cred că avem nevoie de el acum mai mult ca oricând.
Bibliografie:
Gr.G Tocilescu: Vrăji și descântece
Cornel Dan Niculae : Mătrăguna, o etnobotanică magică. Leacuri și remedii magice.
John M Riddler : Goddesses, Elixirs, and Witches, relatează cum, femeile obișnuiau
Ion Ghinoiu: Dicționar mitologie română
Calendar popular -iunie 2023
Oțet de trandafiri
Oțetul de trandafiri era tare prețuit de bunicile noastre, el având o multitudine de întrebuințări , de la alinarea durerilor de cap, igiena bucală și până la oprirea sângerarilor nazale sau ameliorarea stării de leșin.
Așadar, rețeta simplă de tot, o găsiți mai jos :
Oțet de trandafiri
Ingrediente :
-250g petale de trandafiri de Damasc sau orice alt tip de trandafir de grădină, nestropit.
-500 ml oțet de mere
Mod de preparare:
-după ce s-au cules trandafirii, se spală și se detașează petalele,apoi se tapotează ușor pentru a îndepărta excesul de apă.
-se adaugă într-un borcan curat; peste, se toarnă oțetul de mere.
-se acoperă cu o hârtie cerată și se pune capacul.
-se ține la macerat, într-un loc umbrit, timp de două săptămâni
-se agită la una-doua zile
-după cele două săptămâni, se filtrează și se pune în recipientul dorit.
Se poate folosi:
-diluat cu apă, pentru clădirea părului, fiind benefic problemelor scalpului.
-după plajă, pentru arsurile ușoare
-drept calmant, după înțepături de insecte.
-ca tonic pentru ten(diluat) , fiind benefic îndeosebi pentru rozacee.
-se poate adăuga în salate, ca vinaigrette
Florile și legendele lor
Brebenocul (Vinca Minor L.)
Local cunoscut sub diverse
denumiri: barvin, bărbănoc,saschiu, zasiu, foiachiu.
Legendele din Moldova şi Muntenia spun că planta îşi trage originea de la un
oarecare Toader Bărbănoc, care s-a prefăcut în această plantă cu frunze tari, lucitoare şi târâtoare pe pământ.
Sau că a răsărit din trupul unei fete urmărită de turcii păgâni.
Fata a căzut în genunchi, rugându-se lui Dumnezeu s-o salveze – pământul s-a des-
chis şi a înghițit -o . De atunci în Moldova este obiceiul ca fetele când se mărită să-şi
facă din brebenoc cununa de mireasă pe cap.
Brebenocul se întâlnea în recuzita
de nuntă cu rol de însemn pentru costumul de mireasă din zona Camenca. Coroana
miresei era completată cu două bucheţele mici, numite codiţe de barvin, alcătuite din
frunze de brebenoc legate cu aţă de lână roşie.
Utilizate ca podoabă, în plan semantic aceste frunze veşnic verzi aduc în atenţie simbolul vitalităţii şi fertilității. Alexandru Hașdeu, în comentariile sale despre creaţia populară, nota, printre altele, că prin florile verzi moldovenii au în vedere
brebenocul, că această plantă simbolizează dragostea feciorelnică.
În sudul Transilvaniei Brebenocul era simbol al nemuririi. În Mărginimea Sibiului frunza se folosea în practicile magice de prognozare a sănătății familiei . În seara de Anul Nou fiecare membru al familiei îşi punea câte o frunză într-un vas
cu apă. Dacă frunza se păta ori se înnegrea până dimineața, era semn că persoana
respectivă se va îmbolnăvi.
În Maramureş se împletesc cununi
de bărbănoc pentru steagul de nuntă.
Macul ( de câmp Papaver rhoeas) / (de grădină Papaver somniferum) fam. Papaveraceae.
Denumiri populare: paparună, somnișor, măcuț, păpăruie, macul cucului, mac iepuresc, mac păsăresc, paparoane, pipaci, pipiloare.
După o legendă din Muntenia macul a fost orânduit de Dumnezeu să fie alb şi curat
ca sufletul nevinovat al unui copil. Atunci când Iisus era dus spre Golgota, macul a prins în potirul florilor, picăturile de sânge Dumnezeiesc. Iisus, văzându-i râvna, l-a sărutat şi i-a spus: “De-acum înainte să fii roşie ca sângele pe care-l porţi în cupa florilor tale şi ani după ani, să înviorezi cu roşu petalelor tale, covorul câmpiilor, după tot pământul, purtând în coloarea lor, mărturia suferinţei mele”.
O altă legendă povesteşte despre durerea sufletului de mamă care şi-a pierdut copilul.
Căutându-l a trecut printr-un câmp de mărăcini. Din picăturile de sânge ale ei au răsărit florile de mac mari şi roşii.
Vasile Alecsandri, atestă macul, în culegerile sale ca buruiană de leac pentru a ostoi focul pasiunii :
“Mergi în câmp de-alege-un smoc/ Tot de mac şi busuioc/ Să-mi stingi inima de foc.”
Seminţele de mac se foloseau în practicile magice de invocare a ploii, fiind turnate în fântână pe timp de secetă. Legătura macului cu zeul cerului, după unii cercetători, se reflectă în denumirea acestei plante: rom. păpărună < lat. papaver, bg. paparuga, alb. paparune etc. Ceea ce ar putea asocia planta cu jocul paparudei și cu numele slav al zeului cerului Perun .
Macul era considerat un bun apărător împotriva forţelor malefice. Astfel, la Sfântul Gheorghe femeile presărau cu seminţe de mac împrejurul casei, rostind:
“Când vrăjitoarea va strânge sămânţa de mac, atunci să-mi ia mana de la vacă.”
La mai multe popoare miresele, mergând la cununie, îşi puneau în pantofi atâtea fire de mac, câţi copii doreau să aibă.
Macul este de altfel folosit , împreună cu alte plante în ceremonialul primei băi a noului născut, practică arhaică de purificare, apei revenindu-i rolul primordial; moașa prepară baia, scalda sau scăldăușa, punând în apă busuioc, fire de grâu, mărar, mentă, romaniță și semințe de mac.
Semințele de mac sunt prezente în unele culte de pomenire a morților , așa cum relatează Ion Ghinoiu: ” La înmormântare, în unele sate bănăţene, se puneau seminţe
de M. în sicriu pentru a fi numărate de
mort să-i treacă timpul, şi să uite de cei
de care s-a despărţit. “
Lăcrămioara – Convallaria majalis –
Cunoscută și sub denumirea de mărgăritar, mărgăritărele, clopoței, suflețele georgițe, cerceluș; ca și ghiocelul, înflorește foarte timpuriu și simbolizează puritatea și
iubita, fiind, în concepția tradițională și în creația poetică a lui Vasile Alecsandri, o plantă care atrage „fermecătoare” (EVSEEV,p.116″)
“Multe flori lucesc în lume/, Multe flori mirositoare/. Dar ca voi, mici lăcrimioare/, N-are-n lume nici o floare/, Miros dulce, dulce nume.”
Lăcrimioara este o floricică delicată, asociată, in lirica noastră populară cu DORUL :
“Eu aştept, mândră, să vii/ Cu-n buchet de lăcrimioare/ Şi cu dor de fată mare
Sau
Frunzii verde sălcioară,
/ Măriucă, Mărioară
Ce porți tu la inimioară? /- Mărgărit și tămâioară / – Dă-i și neică-i mărgărit,/Ca să-i treacă de iubit./Că dragostea de la tine./M -a nebunit, vai de mine !”
Conform legendelor ea provine din lacrimile de dor și jale , vărsate de fete sau feciori de crai îndurerați care-și plâng iubitul sau chiar sora, în urma unei morți mai mult sau mai puțin violente.
Laleaua – Tulipa
Deși asociată in zilele noastre cu Olanda, ea ar fi originară din Kazahstan.
Primii care ar fi cultivat lalelele transformându-le din flori sălbatice în flori cu scop ornamental , ar fi fost însă, turcii care ar fi cucerit o parte din țară, în sec al XVI- lea.
De altfel și denumirea latină de lalea „tulipa” își are etimologia în turcescul „tulbend” (turban).
Din prima jumătate a sec. al XVII-lea, în urma târgurilor anuale de lalele desfăşurate în Olanda şi în alte ţări din Occident, această floare s-a răspândit şi în ornamentica românească (zonele Brăila, Bărăgan, Moldova, Oltenia).
Este una din cele mai des întâlnite flori în compoziţiile ornamentale de la noi, regăsindu -se pe lăzile de zestre și scoarțele oltenești.
Laleaua este de asemenea atestată și în cântecul liric, precum cel de haiducie:
Frunză verde trei lalele/ Mult mi-i ciudă şi mi-i jele,/ Când văd frunza- n codru verde/ De pe ramuri cum se pierde,
Sau , în cântece de înstrăinare:
Frunză verde ş-o lalea/ S-a dus cucul de
pe-aici/ Şi şi-a lăsat puii mici.
Ea este asociată cultului morților:
“Un obicei practicat pentru cei morți este cel din Joia Mare din săptămâna Patimilor când, sătenii se trezesc la ora patru
dimineața pentru a-și comemora moșii. Aprind focuri în fața caselor apoi merg la cimitir. Fiecare bătrână ține în mână câțiva coceni pe care ii aprinde în fața mormintelor celor decedați, un buchet de lalele și tămâie. Cei vii încep să-i roage pe cei morți să revină pe această lume și să vadă ce s-a mai întâmplat cu familiile lor. La întoarcere femeile fac colaci și cozonaci pe care ii dau de pomană.”
Laleaua ia adesea formă antropomorfă masculină sau feminină, în legendele noastre românești; ea este fie un tânăr crai care moare împreună cu iubita sa:
“Din bulbi, puţini, dar de lalea./Şi se mai spune că trăia/Demult un tânăr ce iubea/O mândră fată, însă ea/De tânără chiar a murit./Aceasta când a auzit/Viteazul, calul şi-a luat/Şi să o vadă a plecat./Dar, de pe-o stâncă prăbuşit,/Cu ea prin moarte s-a unit./Din sângele ce a pierdut,/Lalelele s-ar fi făcut.”
Fie o tânără fată care izgonită de acasă de către mama sa vitregă, călătorește până ce ajunge în Mehedinți. Se spune că fata ar fi plâns atât de mult încât lacrimile ei s-au transformat în lujere de lalea galbenă. Legenda face referire la specia protejată prin lege , Tulipa hungarica , Laleaua galbenă de Cazane sau Laleaua bănățeană, care este unică în lume .
Floarea Rușinii – Lat. Daucus carota
Cunoscută sub denumirile de rușinea fetei, buruiana-rușinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, rușinoasă.
Legenda atașată acestei frumoase și dantelate flori sălbatice îmi este extrem de dragă, deoarece o știu de mică, de la mama care o cunoaște la rândul său de la străbunica.
Se spune că demult , era o floare care se numea floare ruşinii şi creştea peste tot. Aceasta era roşie în mijloc și foarte puțin albă pe margine. Conform spuselor bătrânilor partea albă reprezenta nerușinarea și nepăsarea iar partea roşie simboliza înroşirea obrajilor omului de ruşine ; rușinea omenească.
Cu timpul, inflorescența roşie s-a diminuat treptat, floarea devenind complet albă, având în cazuri foarte rare, un punct roșu ,abia perceptibil , în mijloc , ceea ce însemna că ruşinea pierea încet , încet dintre oameni.
Țin minte că povața , deși cu tâlc, îmi lăsa mereu un gust amar ascultând -o , căci știam poate undeva în subconștient, că rușinea omenească, într-adevăr, nu mai este ce a fost o dată.
Bibliografie:
“Dicționar mitologie în română ” Ion Ghinoiu
Olimpia Sava COLECŢIA LEGENDE VOLUMUL 1 Legende despre plante
Maria Ciocanu – Florile în Panteonul românesc
Legende despre flori și păsări (ed. Ioan Șerb) (1990)
Maria Ciocanu – Florile în Panteonul românesc
Ivan Evseev -Dicționar de Simboluri și Arhetipuri Culturale
Antonescu Romulus – Dicționar Simboluri Credinte Traditionale Romanest
Kosmo Kalindar popular românesc 2023 : Ghid pe luni și simbolistica siglei.
Gerar- Ianuarie (luna frigului, a gheții și a negurei)
1. Sân-Vasâi: se colindă cu plugușorul, cu plugul cel mare, cu Vasilca, cu Sorcova
3. Îngroparea Anului Vechi -ultima zi
5. Ajunul Bobotezei : se deschid Cerurile.Se ține post negru , condiție importantă în ritualurile aflării ursitei, făcute în această noapte magică.
6. Boboteaza.Botezul Apelor. Botezul Domnului. Iordanul. Chiraleisa
7. Sânt-Ion. Iordănitul Femeilor: petrecere a femeilor, organizată în această zi. Masa Moașei: Masa Ceremonială a moașei , la care participă nepoatele pe care aceasta le asistă la naștere.
8. Ziua Moașei
16. Miezul Iernii, Sân -Petru de Iarnă (cel Șchiop), Sânpetrul Lupilor, Circovii de Iarnă, Fulgerătoarele (zile rele de fulgere și tunete); Circovii
17. Circovii de Iarnă, Anastasiile, Fulgerătoarele
18. Circovii de Iarnă, Tănase de Ciuma,Anastasia ciumelor
25-31. (până pe 2/3. februarie) Filipii de Iarnă (rău de lupi), Teclele, Trisfetițele
31. Filipii de Iarnă, Filip Șchiopul (patron al lupilor și al Filipilor)
Făurar- Februarie (Luna Faurilor de Fier. Luna Lupilor)
1. Trif Nebunul– Patron al omizilor și insectelor , al vegetatiei, al lupilor.|pune în mișcare seva din butucii de vie și din pomii roditori.|se practică Arezanul sau Udatul Viilor cu Apă Sfințită. Filipii de Iarnă. Martinii de Iarnă
2. Stretenia – Întâmpinarea Iernii cu Vara. Martinul Cel Mare– Ieșirea Ursului Din Bârlog.
10. Haralambie– apărător împotriva bolilor și a ciumei, în mod deosebit.
18. *Moșii De Iarnă – Sâmbăta Părinților. Sâmbăta Morților, Sâmbata Piftiilor
19. *Duminica Lăsatului Sec de carne
24. Dragobete -Logodna păsărilor, Sân-Ion de Primăvară. Cap de Primăvară
26. *Duminica Lăsatului sec de brânză
27. *Începutul Postului Mare.Păresimile.
Săptămâna Alba. Lunea curată.Spolocania (toată vesela este curățată de grăsime). Lunea Păsărilor, Tarbacul Câinilor ( vânatul simbolic al lupilor).
Intrarea în Săptămâna “Caii lui Sântoader” (reprezentând sosirea echinocțiului de Primăvară și reîntoarcerea luminii Calul simbol Solar).
Mărțișor- Martie (Germinar. Luna încolțitului, se seamănă mazăre, linte, orz, secară, ovăz)
1. Baba Dochia. Baba Marta sau Cap de Primăvară. Mărțișor. Început de An Agrar, “ziua cea dintâi a Primăverii,” S.Fl.Marian. |în funcție de vremea din această zi, se fac pronosticuri pentru toată luna. |acum încep Zilele Babelor 9 sau 12 la număr
3. *Vinerea Sântoaderului, Vinerea furnicilor. Vinerea Ierbii. Ajunul lui Sântoader. |se face culesul ritual al rădăcinii de Iarbă Mare , Iarba Vântului , Iederă și Popâlnic. |se face Coliva care se duce la Biserica și din care se gustă apoi contra frigurilor
4. *Sâmbăta lui Sântoader- Ritualul de spălare al părului, cu Iarbă Mare.
9. Mucenicii, Sfințișorii -Zilele Moșilor. |se pregătesc mucenicii, aliment ritual. |se practică bătaia rituală a Pământului, cu bota , spre dezghețarea acestuia.
17. Alexie. Alexiile. Alexe cel Cald. Ziua șarpelui. Ziua peștelui – “el încălzește și descuie Pământul, de-i dă căldură și ies toate jigăniile dintr-însul.”
20. Târ Înainte -Târ Înapoi – Echinocțiul de Primăvară
24. Ajunul Bunei Vestiri . Frumușeliile: vânt mare care-i ia și îi amețește de cap , pe cei ce dorm afară în această seară .
25. Blagoveștenie. Buna-Vestire -se dezleagă limba cucului, învie toată musca, începe a crește iarba. |se fac vrăji cu anaforă pentru a avea spor la prins pește, peste an.
Prier- Aprilie (Luna Florilor, Prier priește dară și jupuiește -ref. La vremea schimbătoare)
8. *Moșii de Florii. Lăzărelul -patron al vegetației. Sâmbăta lui Lazăr
9. *Duminica Floriilor– plantele și florile încep a dezvolta calități magice
16. *Paștele Ortodox. 21.*Izvorul Tămăduirii – Sărbătoare asociată figurii Maicii Domnului ; se spune că din lacrimile Sale picate pe pământ, au ieșit mai în toate părțile izvoare făcătoare de minuni și cine s-ar spăla la aceste izvoare și mai cu seamă în această, zi se vindecă de orice boală.
22. Ajunul Sf. Gheorghe, Sângiorzul Vacilor se fac practici apotropaice împotriva Strigoilor și a fermecătoarelor, să nu fure mana Câmpului și a Vacilor
23. Sângiorzul Vacilor – Anul Nou Pastoral. Începutul verii pastorale . Ziua când înfrunzește codrul. |se seamănă busuiocul , folosit apoi în ritualuri de dragoste. |acum se tocmesc târguieli ce se sfârșesc la Sumedru
*Duminica Tomii
24. *Lunea Morților. Paștele Morților. Paștele Blajinilor – reprezentări mitice ale oamenilor primordiali. |se dă de pomană pentru sufletul morților. |se dau coji de ouă roșii, pe apele curgătoare, în credința că acestea vor ajunge pe Apa Sâmbetei la Blajini, ca să știe că a trecut Paștele pe Tărâmul nostru și este Paștele Lor.
Florar- Frunzar Mai “Mai e rai”-ref. la exuberanța vegetației
1. Armindeni. Pom de Mai – începătorul Verii . Cap de vară. Ziua Pelinului
10. *Todo Rusaliile. Strat de Rusalii -prima zi în care îsi fac aparitia Rusaliile, preluând de la frații lor, Sântoaderii, patronajul asupra Verii.
12. Ghermanul, Hărmanul Viermilor– patron al animalelor și al insectelor, ce poate influența buna dezvoltare a semănăturilor. Caloianul – Marchează intrarea în sezonul ploilor cu grindină.
21. Constandinu Puilor. Constantin Graur – ziua când puii păsărilor ce s-au împerecheat la Dragobete, învață să zboare. Sf. Constantin si Elena
24. *Ajunul Ispasului -se culeg spre sfințire plante cu rol apotropaic: alun, nuc, leuștean ,paltin
25. Ion Fierbe – Piatră– Patron al ploilor nefaste cu vânturi puternice și grindină.
*Ispasul. Paștele Cailor. Moșii de Ispas. Înălțarea |se practică sorcovirea vitelor și a oamenilor cu leuștean -ritual cu rol apotropaic |se fac ofrande morților și se împodobesc mormintele cu flori și paltin.
Cireșar- Iunie ( luna când se coc primele cireșe ale anului )
3. *Moșii de Vară. Moșii de Rusalii: se țin pentru ploaie
4. *Duminica Rusaliilor . Pogorârea Sf. Duh |femeile pun pelin la brâu, pentru a fi protejate împotriva bolilor și a Ielelor. |în funcție de zonă, se duc flori de tei sau frunze de nuc, la biserică , ce mai apoi, se pun la icoane, pentru protecție. |se vizitează mormintele celor dragi. |se lasă frunze de nuc, pe drumul spre cimitir la răscruci de drum și la morminte.
5. *A doua zi de Rusalii. Lunea Rusaliilor. Intrarea în Săptămâna Rusaliilor
5-11. *Săptămâna Rusaliilor. Zilele Călușului – dedicate cetelor de Călușari , ce practică ritualuri cu rol fertilizator și apotropaic împotriva Ielelor. |Călușarii sunt patronați de Irodeasa, la fel si Ielele.
11. Vârtolomei. Vârtolomeiul Grâului -patron al grâului și al vârtejurilor de vânt -poate influența starea recoltelor de grâu, porumb etc. |se evită acțiunile învârtejite precum torsul, etc. |se practică magia întoarcerilor – trimiterea înapoi a vrăjilor.
12. Onufrie. Onufrei . Nunta Șoarecilor: se ține pentru ca șoarecii și viermii să nu invadeze recoltele.
14. Eliseiul Grâului – acum se formează bobul de grâu . |ziua se ține pentru ca vântul adus de Elisei “să nu scuture floarea de grâu”
12-28. Postul Sf Petru și Pavel – se ține pentru foamete , grindină, sănătate . |femeile leagă usturoi și pelin , la gâtul copilelor ca protecție împotriva Ielelor.
21. Solstițiul de Vară
23. Noaptea Sânzienelor. Ajunul Sf. Ioan Botezătorul |în noaptea de Sânziene femeile fac băi ritualice, apoi se duc în pielea goală să culeagă plante de farmec și leac. |fetele adună florile de sânziene, care se spune că înfloresc în această noapte și care sunt puse la cingătoare sau la cosițe pentru visarea ursitului. |se fac coronițe din sânziene și uneori alte plante magice, pentru fiecare membru al familiei. Acestea se aruncă pe casă și prevestesc longevitatea celuia a cărui coroniță rezistă cel mai mult timp pe acoperiș. |fetele aruncau aceste coronițe pe casă “să vină toate dragostile”
24. Sânzienele. Drăgaica. Ziua Soarelui. Amuțitul Cucului. Sf . Ioan De Vară. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. -ziua în care Soarelele stă în loc la amiază; joacă de trei ori pe cer (se evită privirea Soarelui la răsărit pentru a nu vedea cei Trei Sori). Dimineața, înainte de răsăritul Soarelui , se fac și se aruncă pe casă , cununi de sânziene, pentru longevitate, noroc în dragoste și bunăstare. În Transilvania, aceste ofrande aduse soarelui erau rotunde pentru femei și în formă de cruce, pentru bărbați. |se adună plante bune de leac și vrajă căci acum ele sunt cel mai potente. |în dimineața acestei zile,fetele se strângeau să culeagă flori și plante de leac, se spălau cu roua de pe câmpii și făceau cununi de sânziene. Apoi, alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele ,o numeau Sânziana și o conduceau cu mare alai,prin sat : Ritual era făcut de către fete “ca să nu mănânce vârcolacii Soarele și ca să nu se ardă recoltele. “. 28. Ajunul Sâm-Petrului – se fac practici apotropaice împotriva Ielelor , se fac amulete din pelin și usturoi, se evită dormitul afară .
29. Sânpetru de Vară. Sf Petru și Pavel -Mijlocul Anului
SânPetru – stăpân al agricultorilor și al Lupilor patronează căldura și ploaia;poate influența starea recoltelor
30. Pietrele lui Sânpetru – rău de lupi, de grindina și de trăsnete în vite
Cuptor- Iulie (Luna Fierbințelilor, a coacerilor)
1. Cosmandinul. Ana Foca -sărbătoare a focului
8. Procopiile. Precup -coacerea grânelor, asigura belșugul holdelor. Ziua Lupului
13-27. Panteliile -Surorile Sf.Ilie. Ele pot arde și pârjoli recoltele
15. Ciurica – Zi a femeilor.
15-17. Circovii de Vară .Circovii Marinei- rău de lupi,incendierea recoltelor și boală.
20. Sântilie-patronul verii, al luminii și al focului -poate aduce incendii, fulgere, grindină , marchează Miezul Verii
22-23. Foca/Opârlia – divinitate a focului
27. Pantiliele. Pintelei. Sf. Ilie cel Mic , poate provoca incendierea recoltelor.
31. Macaveiul Ursului – se ține pentru upi și pentru urși , ca să numănânce vitele.
Gustar- August (Gustatul ritual al boabelor de struguri, luna secerișului)
1-14. Postul Adormirii Maicii Domnului
1. Macaveii Stupilor. Împuiatul urșilor . Scoaterea Sfintei Cruci. -se sfințesc grădinile și boabele de grâu pentru semănat, cu apă sfințită. |se duc la biserică snopi de spice împletite , flori și plante de leac, spre sfințire. |debutul perioadei de împerechere a urșilor. |se tăiau, la această zi, fagurii, lăsându-se însă și partea albinelor, ca hrană peste iarnă. |se consuma vin indulcit cu miere și turtă caldă , ca aliment ritual. |lumânările din ceară , făcute azi sunt mai bune de ars
6.Probejenia.Obrejenia.Schimbarea la față . Schimbarea veșmintelor naturii și trecerea de la vară la toamnă. |se practică gustatul ritual al primei boabe de strugure în timpul căruia se incanta “Boaba nouă în gură veche”. |pleacă păsările migratoare ; berzele|se răcesc apele.|târâtoarele și insectele se pregătesc să intre în pământ. |se duc poame și struguri la biserică , pentru a fi sfințite. |se duc faguri de miere la biserică |se ține pentru roada viilor.|femeile se duc în pădure unde în pielea goală și după un anume ritual, culeg plante de leac și alune pentru friguri.
15. Sântămărie Mare. Adormirea Maicii Domnului – începutul perioadei premergătoare Echinocțiului de Toamnă. |se adună printre ultimele plante de leac |se fac ritualuri de dragoste cu năvalnic |se leagă prin magie ciocul păsărilor pentru a nu ataca strugurii
25. Vârtolomeii , ”nu lucre nimic ce s-ar face cu sucire sau învârtire, ca să nu se suce vitele la cap”. |se practică magia întoarcerilor -trimiterea înapoi a vrăjilor
29. Sânt-Ion de Toamnă. Sf.Ioan Cap tăiat. Crucea Mică. |nu se mănâncă fructe sau legume rotunde și roșii . |nu se taie nimic cu cuțitul; totul se rupe cu mâna.
Răpciune- Septembrie (timpul culesului vitei de vie și al stoarcerii strugurilor pentru vin )
1. Simion Stâlpnicul – ține Cerul și Pământul, patron al Vânturilor, rău de cutremure și furtuni se ține pentru roada Pământului, pentru ca toamna să fie ușoară și oamenii să poată strânge recoltele
8. Sântă Mărie Mică . Nașterea Maicii Domnului – marchează sfârșitul verii. |ziua în care se duc rândunelele. | se ține pentru cei ce nu pot avea copii.
14. Ziua Șarpelui. Cârstovul Viilor. Ziua Crucii- răcirea vremii, încuiatul Pământului |insectele și șerpii intră de acum în hibernare.|florile și plantele își arată părerea de rău că se ofilesc . |se adună ultimele plante de leac și se pun la icoane
23. Târ Înainte -Târ Înapoi. Echinocțiul de Toamnă
24. Teclele Berbecilor -se ține pentru protecția berbecilor de lupii care încep să dea târcoale
26-28. Perioadă în care se sărbătoresc Filipii Berbecari . Nu se împunge /coase în piele, nu se împrumută foc la vecini , e rău de lupi
Brumărel- Octombrie (Încep a cădea brumele cele mici)
1. Provoacă .Procovie.Acoperământul Maicii Domnului – se acoperă Pământul de brumă.
14. Sf.Parascheva~Sf.Vineri – acum se face îngroparea verii.
25. Ajunul Sf. Dumitru. Moșii Cei Mari. Moșii de Toamnă. |se împarte pentru sufletul morților . |se fac focurile rituale ale lui Sumedru- sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar ; veghe rituală pentru câștigarea bunăvoinței strămoșilor întru asigurarea recoltelor în anul ce vine.
26. Sâmedru. Sf.Dumitru – Sumedru încuie vara și desfrunzește Codrul . Deschizător al Iernii Pastorale. |acum se transformă strigoii morți în morminte . |ziua soroacelor; acum se termină târguielile începute la Sângiorzul Vacilor.
Brumar -Noiembrie (Luna Brumei mari și a promoroacei. Luna limpezirii vinurilor în butoaie).
4. *Moșii de Toamnă . Moșii cei Mari
8. Arhanghelii Mihail și Gavril. Moșii de Arhangheli (praznic ținut în calendarul popular de pe 8 pana pe 10 noiembrie).
Arhanghelul Mihail preia atributele Morții: Înger călăuză a sufletelor oamenilor pe cealaltă lume. |acum moare vara și se naște treptat iarna – Arhanghelul Mihail predă tutela tuturor vietăților Sf-ului.Nicolae ce le veghează până la Iordan, atunci când Arh. Mihail, le preia pe toate din nou, sub ocrotirea Sa.
11. Sărbătoarea tâlharilor și a haiducilor; Sf. Mina -zi celebrată atât de tâlhari cât și de cei ce nu se doreau păgubiți de către aceștia. |Sf. Mina , posibil substitut al zeului traco-dac Armis, echivalent al zeului Hermes -invocat pentru ajutor în prinderea hoților dar și în magia întoarcerilor : în această zi, femeile duc la biserică lumânări pe care le lipesc de sfeșnice cu capul în jos “ca să se întoarcă spre casa lor , inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea”.
13. Ziua Lupului. Grădinetele.
14. Martinii de Toamnă . Martinul Cel Mare. Intrarea în Filipii de Toamnă – Începutul perioadei de împerechere a lupilor. *Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului. Începutul Postului Crăciunului. Spolocania (purificarea vaselor cu cenușă). Începutul Anului Nou Dacic – rău de lupi, practici apotropaice împotriva lupilor (se lipește gura sobei, ca să se lege gura lupului, nu se aruncă jăratec afară.)
20. Ajun de Ovidenie -se deschide cerul și vitele vorbesc . |pot fi văzute flăcările albastre ale banilor îngropați. |se pune apă la privegheat : de strachină se lipește o lumânare aprinsă; se fac apoi o sută de mătănii seara, o sută la miezul nopții și încă o sută în zorii zilei – aceasta apă aduce protecție și sănătate
21. Ovidenia. Filipul Cel Mare
|de acum încep a se vedea strigoii și duhurile , a căror activitate culminează cu Noaptea Sfântului Andrei , iar “vederea” vrăjitoarelor sporește, căci perioada aceasta le potențează abilitățile și orice vrajă devine mai puternică.
|se dă pomană lumină de veci care nu se va stinge niciodată pe partea cealaltă, celor morți fără lumânare.
|numai lumânarea de Ovidenie este bună de uitat în fântână, în ritualul ursitei, de Sf. Andrei
30. Sântandrei -Patronul Lupilor Cap de Iarnă.
Noaptea Strigoilor, Păzitul Usturoiului . Miezul Anului Nou Dacic
|noapte în care prezența strigoilor este cel mai pronunțată
|se ung ușile și ferestrele cu usturoi |se întorc oalele cu gurile în jos
|se fac practici divinatorii de aflare a ursitei.
Undrea- Decembrie (Luna lui Cojoc, luna lui Andrei -“e frig de parcă- ți bagă ace în undrele)
3-5. Zilele Bubatului (Sofonia, Varvara și Sava)
4. Varvara – se practică ritualul îmbărburarii copiilor de către mame, cu miere , magiun sau dovleac copt și are rol de protecție împotriva vărsatului.
6. Sân-Nicoară . Moș Nicoară. Finele Anului Nou Dacic – în această zi se adună cetele de feciori care vor forma alaiul de colindători ce vor cutreiera satele până la Bobotează , având rolul de a alunga duhurile rele ce cutreieră Pământul în această perioadă.
12. Spiridon, Făcătorul de Minuni,Patronul Ciubotarilor – se ține mai ales de femei crezând că-i rău de lovituri.
20. Ignatul porcilor– Sacrificiu Ritual al porcului – substitut neolitic al spiritului grâului. Inătoarea – reprezentare feminină a Ignatului ce opărește femeile care torc în această zi.
21. Solstițiul de Iarnă
23-24. Moș -Ajun : copiii merg cu colinda pentru care primesc la schimb mere, nuci, covrigi.
25-27. Moș – Crăciun, Crăciunul. Nașterea Domnului
28. Îngroparea Crăciunului
31. Îngroparea Anului Vechi . Ajunul Sf Vasile -se umblă cu plugușorul, cu plugul cel mare, cu Vasilca. Noaptea Anului Nou. |se ține o lumânare aprinsă toată noaptea și se deschid larg ușile să iasă anul vechi și să între cel nou. |se pregătește calendarul cu ceapă și sare ce se verifică a doua zi și care are rol de a prevesti cum va fi vremea în fiecare lună a noului an.
___________________
Cu Italics : sărbătorile fixe
Bold: pragurile și momentele de tranziție din an
*Steluță: sărbătorile mobile
____________________
Despre simbolul din centrul calendarului:
Sigla din mijlocul calendarului este o reproducere , după o aplică de harnașament scitic cu capete de cai, găsită la tezaurul de la Craiova .
În culturile antice cât și în folclorul nostru popular, calul este asociat miturilor solare. Redarea „în vârtej” a cailor ,conform principiului pars pro toto, pe unele aplice, sugerează şi mai puternic legătura animalului cu cultul solar.
Aplica reprezintă o svastică sacră stilizată, numită și crucea încârligată -vechi simbol solar regăsit la majoritatea culturilor lumii, derivat din Spirală ce descinde din Cerc – simbolul absolut al Soarelui. Formele și simbolurile ancestrale sub care se prezintă acest cerc, și transformările pe care le ia, sunt numeroase.
Acest simbol este predecesorul vârtelniței, care la noi apare peste tot în arta populară : pe broderiile costumelor naţionale, pe pergamentele voevodale, în cimitire, etc .
El reprezintă asemeni spiralei pe care o are la bază, scurgerea timpului, iar caii ce trag în cele 4 direcții, fac referire la cele 4 anotimpuri și la cele 2 Solstiții și 2 Echinocții.
Într- o anecdota de a sa , Lovinescu afirma că avem acest semn “de pe vremea urieşilor”, el fiind un semn sacru de la origine și până în prezent.
Centrul este emblema Polului, căci, lumea se învârte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce;
Centrul efectuează rotaţia lumii așa cum susține Mircea Eliade.
În Centru se înalţă Muntele Cosmic al zeilor, Kogaion -ul, Arborele cosmic sau Arborele Vieţii, Stâlpul care susține bolta Cerului: Axis Mundi.
Centrul este Buricul Pământului dincolo de care se extinde haosul,el fiind înconjurat de apa Sâmbetei: matca tuturor apelor, în folclorul românesc
.
Fermecătoarea Viorea-Arhetipul Fecioarei în legendele populare românești
Vioreaua (Lat. Scilla bifolia) , cu petalele sale delicate și albastre , este prima floare care apare în pădure spre sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie și a doua care se arată după ghiocel, în zonele de deal și câmpie.
Personal, o asemăn unui giuvaier care îmi face ființa să vibreze așa cum vibrează și ea sub zumzetul albinelor cu care își împarte fericită prețiosul nectar.
Cunoscută sub denumirile sale populare drept ceapa-ciorii, gheocel albastru, furcuța Paștelui sau viorică, această frumoasă și gingașă floare de primăvară, capătă în legendele folclorului nostru, atributele unei unei tinere fete cu ochii albaștri , frumoasă și curată la trup și la suflet, care poate înțelege nemijlocit , graiul florilor.
Printr-o serie de întâmplări este metamorfozată în viorea, fie de către Zâna Florilor fie de către un înger bine-voitor, prin porunca lui Dumnezeu.
Maria Ciocanu, relatează în lucrarea sa “Florile în panteonul românesc” , că Viorica a fost, conform unor legende, o copilă frumoasă, dar orfană de mamă. Mama vitregă o maltrata, până când a dus-o la marginea pădurii şi a aruncat-o în omăt, crezând că va îngheţa. Deşi micuţă şi firavă, fetiţa a rezistat frigului, dar s-a transformat într-o floricică mică, de atunci înflorind primăvara.
Aproape în toate versiunile acestor legende, fata este cea care , nu se poate adapta lumii profane în care trăiește și își dorește să fie transformată într-o floare care să aibă culoarea ochilor săi și care să aducă oamenilor speranța luminii și vestirea primăverii.
Ea întrupează așadar, arhetipul Fecioarei fiind corelată cu momente de tranziție: nunta (cununa miresei) sau moartea prematură (cununa tinerilor nelumiți): „Se făceau cu ele cununițe și se puneau pe mormântul fetelor și flăcăilor” ( Delia Ana Maria Răchisan ; Butură 1979: 248).
Este asociată somnului veşnic (somnul de veci feciorelnic), așa cum apare într-un bocet bucovinean cules la sfîrşitul secolului al X lX -lea :
„Scoală, scoală, mamă, scoală,
Că ţi-a fi destul de-aseară !
Că de-asear’ ai adormit
Şi mai mult nu te-ai trezit…,
Dragele mele picioruţe,
Cum s-or face flori albuţe…
Din mînuţe Viorele,
Din cosiţe Micşunele
Din guriţă Tămîiţă,
Pomişori din ochişori,
Lutişor din trupuşor.“ (38, p. 513, 515. Oișteanu Andrei).
Vioreaua este floarea ce se regăsește la convergența dintre două lumi : Copilărie – Adolescență; răsare din bezna primordială (Iarna) și aduce lumina solară (Primăvara); ea este prezentă atât în ritul nuntirii(Viața ) cât și în cel al înmormântării tinerilor (Moartea) ; cutreieră pământul sub formă umană , însă negăsindu- și rostul, tranzitează în tărâmul florilor ; este conexiunea noastră cu lumea vegetală și puntea mitică dintre om și natură.
N.B. Albastrul său prețios era folosit de către străbunicele noastre pentru a colora textilele și ouăle de Paști.
Bibliografie:
Maria Ciocanu: Florile în panteonul românesc
Tony Brill: Legendele Florei
Delia Ana Maria Rachisan : Plante de leac între sacru și profan.
Oișteanu Andrei: Motive și semnificații mito -simbolice în cultura tradițională românească
Calendarul Circular Strămoșesc
Ce este timpul sau poate întrebarea mai potrivită ar fi , cum îl percepem noi că ar fi?
Cu siguranță că în ziua de azi , timpul este înțeles ca fiind linear , cu trecut , prezent și viitor, toate interconectate însă foarte bine delimitate ; totuși câți dintre noi retrăim un moment ce ne-a impactat în urmă cu ani buni , ca fiind la fel de viu și de actualitate, acum ? Poate că imaginile și ceea ce s-a spus , au rămas fără contur , însă ceea ce resimțim somatic și emoțional , este declanșat de momente trăite în prezentul pe care îl experimentăm, urmărind aproape întotdeauna același tipar.
Timpul este de fapt circular, și funcționează ca tot ceea ce cunoaștem în Universul acesta, după anumite legi și paradigme. Astfel, așa cum natura moare și renaște cu fiecare nou ciclu anual, în mod similar curge și lumea noastră interioară și exterioară.
Strămoșii noștri , erau conștienți de aceasta, și tocmai de aceea ei trăiau în acord cu ritmurile naturii, având o serie de practici rituale, bine stabilite care erau menite să marcheze și să alchemizeze trăirile și experiențele atât la nivel individual cât și colectiv.
Timpul acesta circular, era conținut în calendarul popular al străbunilor noștri, care, după cum spuneau ei “… este rânduiala vremii, să știi când să faci un lucru ; Calendarul este o împărțeală a timpului, el vine de ne rostuiește timpul , că nici ceasu nici ziua nu seamănă între ele, e un ceas bun și e un ceas rău, e zi bună și e zi sacă.” (Bernea 1997, p 194-196 din prefața Calendarului Poporului Român).
În acest sens, calendarul străbunilor era un spațiu în limitele căruia, filozofia lor de viață era subordonată principiilor magiei populare , “cea care, în cazul cunoașterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a acțiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere, căci prin intermediul magiei calendarului popular, omul putea fi, în plan mic, un demiurg, un stăpân al unei părți importante a destinului său. Recoltele bune puteau fi anticipate, asigurate, sporul animalelor, al păsărilor, al albinelor putea fi păstrat sau augmentat dacă erau speculate momentele faste, despre care calendarul oferea indicații suficiente; starea fizică și psihică a omului însuși depindea de respectarea unor interdicții sau de dobândirea, în zilele aferente, a instrumentarului terapeutic, apotropaic, propițiator” (A. Olteanu, Calendarele Poporulul Roman, p7)
Însă dincolo de calendarul popular, avem teorii care demonstrează existența unui calendar Solar, al strămoșilor noștri Geto-Daci, regăsit în ansamblul de sanctuare de la Sarmisegetuza.
Poate unul dintre cele mai cunoscute astfel de sanctuare este cel de la Sarmisegetuza Regia, capitala regatului lui Decebal, unde, în zona Sacră a Sanctuarului Mare Circular , se poate distinge o “ Structura compusă din trei elemente concentrice: un dublu cerc perimetral, un cerc median și o elipsă centrală. Cercul dublu este alcătuit din piese de andezit: cel exterior are 104 blocuri de piatră, iar cel interior are 30 de grupuri a câte 6 +1 elemente, dintre care 6 sunt stâlpi verticali, iar al șaptelea este un bloc așezat orizontal, deci în total 210 elemente. Cercul median era alcătuit din stâlpi de lemn, care au putrezit între timp, dar ale căror urme au fost detectate de arheologi în pământ. “ http://dacica.ro/aurora/templul-mare-circular-sarmizegetusa-regia/
Conform cercetătorilor , acest calendar (în care este inclus Marele Sanctuar Circular, Sanctuarul Circular mai mic, și cele rectangulare), ar avea , în urma calculelor, o exactitate surprinzătoare cu numărul de zile aproximativ pe care îl are anul tropic determinat, de oamenii de știință (365,24222).
Pentru formulele de calcul exacte, am pus în Bibliografie , trimiteri la linkuri și cărți care explică în amănunt această teorie.
Marele Sanctuar Circular de la Sarmisegetuza, spunea Emil Poenaru, “nu este doar tiparul unui calendar, ci el încorporează multiple semnificații despre scurgerea timpului, despre unitatea macrocosmosului și microcosmosului, despre esența petrecerii noastre prin lume.”
El ar încoda cunoștințe de astronomie, geometrie, trigonometrie și medicină, geții fiind numiți de istoricii acelor vremuri, cei mai înțelepți dintre toți barbarii.
Această perspectivă găsește justificare în opera Getica, a lui Iordanes, care deși controversată, aduce informații valoroase despre viața strămoșilor noștri.
El povestește cum Buresbista , a luat lângă el pe Deceneu, Mare preot, filosof și astronom, predecesor al lui Zamolxis .
“ Predându-le etica, el le-a domolit obiceiurile barbare, învățându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc , după legi proprii pe care până acum le numesc belagine…arătându-le importanța practicii i-a îndemnat să trăiască săvârșind cele mai bune fapte , iar în domeniul teoretic i-a făcut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului și contemplând mersul planetelor, să știe cum și care sunt fazele în creștere și descreștere ale Lunii , cu cât depășește globul de foc al Soarelui dimensiunea Pământului , cu ce nume sau semne , urcă sau coboară pe cer , din răsărit până-n apus cele 346 de stele.” (Getica de Iordanes, Ed. Uranus, p229)
Desigur că Templul Solar ar fi fost și locul în care Marii Preoți ai acelor vremuri ar fi oficiat ritualuri cultice (altarul fiind porțiunea semicirculară din centru).
Vasile Pârvan credea pe de altă parte, că Marele Sanctuar Circular de la Sarmisegetuza , este un monument funerar.
Oricare ar fi adevărul, un lucru este cert și anume acela că Sanctuarul de la Sarmisegetuza este un loc cu o încărcătură aparte și un Testament al străbunilor, ce a depășit barierele timpului, lăsat moștenire nouă și generațiilor ce ne succeed.
Strămoșii noștri își trăiau zilele în ritmurile pământului și ale cerului, știau intuitiv de cauză și efect și erau conștienți de puterea imensă pe care o deține viața trăită circular, cu suișuri și coborâșuri; cu nori și soare, cu moarte și renaștere.
Dacă vă doriți și voi să pătrundeți pe cât se poate în acest univers, vă recomand pentru început Calendarul Țăranului Român al lui Ion Ghinoiu, Sărbătorile la Români vol 1,2,3 de Simeon Florea Marian, Sărbătorile la Români de Tudor Pamfile și Calendarele Poporulul Român de Antoaneta Olteanu (care este o sinteză a celor de mai sus dar conține și Sărbătorile Creștine) .
Pentru a urmări timpul circular, eu am folosit în anul ce aproape s-a scurs, calendarul de la Kosmokalindar. Mi s-a părut cea mai ușoară metodă de a avea o vedere de ansamblu asupra tuturor sărbătorilor Calendarului străvechi, având în același timp acces la fazele lunii, la Echinocții și Solstiții.
De altfel, pentru cei interesați, modelul pentru 2023, este deja disponibil pe
iar dacă folosiți codul CALENDAR23, puteți avea parte de o reducere de 10% .
Cunoașterea Calendarului Popular reprezintă poate cea mai accesibilă formă de a ne reconecta la strămoși, la bunici, la Mama Pământ și la noi înșine.
Multe din riturile și obiceiurile de acolo, poate nu își mai găsesc aplicabilitatea în lumea noastră atât de modernizată, însă cred că aduc în vedere o perspectivă diferită asupra naturii și îndeosebi înțelepciunea ancestrală care străbate orice noțiune de timp și spațiu.
Părerea mea este că obiceiurile supraviețuiesc dacă evoluează în același timp cu vremurile și mai ales dacă rostul lor în această lume este pe deplin înțeles.
Bibliografie și resurse:
Olteanu, Antoaneta – Calendarele Poporulul Roman (Ed. Paideia)
https://www.academia.edu/5067420/Calendarul_dacic
http://dacica.ro/aurora/templul-mare-circular-sarmizegetusa-regia/
https://www.youtube.com/watch?v=VDEQtK5echo
https://romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/2021/02/14/getii-sau-gotii-au-fost-una-si-aceeasi-natiune-de-gabriel-gheorghe/
https://www.academia.edu/24595150/Calendar_geto_dacic_edi%C5%A3ia_a_IV_a
Pietrele Dacilor Vorbesc Paul MacKendrick
Pietrele Dacilor Socotesc David Reu
Dacia Esoterica Prof Dr Vicu Merlan
Calendarul de la Sarmisegetuza Regia Autor(i): Serban Bobancu, Cornel Samoila, Emil Poenaru
Noaptea Sfântului Andrei -Strigoiul, suflet rătăcit
Țin minte și acum groaza pe care am resimțit-o în corp când, în seara Sfântului Andrei , mătușa mea mi-a povestit pentru prima oară despre strigoi.
Avea câțiva căței de usturoi în buzunar , pe care scoțându-i, i-a spus mamei pe un ton grav și afectat: ” Să nu uitați să ungeți ușile și ferestrele în seara aceasta , că e rău de strigoi ! “
Nu cred că trebuie să detaliez cât de terifiată a fost mintea mea de copil de 11 ani , în noaptea aceea.
Strigoiul – Etimologie și Origini
Dar ce este un strigoi? Știm atât de mult și totuși atât de puțin despre această nălucă ce s-a conturat atât de lacunar în conștientul nostru colectiv , modern.
Etimologic, cuvântul Strigoi , își are originea în limba Latină : strigosus – descărnat, strix și Greacă : strī̆ga , desemnând o pasăre fantastică, ce se aseamănă cu bufniţa sau cucuveaua și care suge noaptea, sângele copiilor mici.
Prin extensie ea definește un spirit malefic nocturn , de regulă feminin , de unde și cuvântul STREGA -vrăjitoare , în limba italiană , Strzyga, strzygon „vedenie
nocturnă, vampir” în poloneză, striga – „vrăjitoare, vrăjitor”, în cehă.
Pe meleagurile noastre Striga sau Cucuveaua, este o pasăre a morții. Ea, împreună cu alte păsări de pradă și nocturne , precum Uliul, Vulturul, Bufnița, Corboaica , sunt personificări ale Zeiței Avimorfe a Morții și a Lumii de dincolo , Gaia sau Gia Samogia din Cântecul Zorilor , cea care scoate sufletul din trup și trece numele omului condamnat, cu condeiul în dreptul morților.
În mitologia românească, ea mai este asimilată și cu strigoaica (strigoiul de sex feminin), sau cu fluturele de noapte numit Cap De Mort (Acherontia atropos), considerat aducător de boli şi nenorociri.
Striga este de altfel, una din formele pe care le poate lua strigoiul, pentru a se încuiba în inima victimelor sale (îndeosebi copii); de aceea, este prinsă şi străpunsă cu un ac în grinda casei, asemeni strigoiului care este imobilizat prin înfigerea unui par sau rug, în inimă.
În concepția populară , strigoii pot fi de două feluri :
Strigoi Viu, adică o fiinţă omenească venită pe lume în anumite condiții nefavorabile (născută cu tichie sau căiţă pe cap şi cu şira spinării prelungită în formă de coadă scurtă, din relații incestuoase sau în urma unui blestem), care în timpul zilei duce o viață normală, însă care noaptea,întocmai asemeni unui vrăjitor, călătorește cu sufletul, sau dublura eterică , părăsind corpul, pentru a experimenta lumea fizică luând alte forme fizice (cel mai adesea de lup, pisică sau alte animale necurate).
Datorită capacității sale de metamorfozare cu precădere în lup, strigoiul viu întrunește aceleași caracteristici ca și pricoliciul, care , deși ființă licantropă, se deosebește de aproapele său, vârcolacul.
Strigoiul mort, este sufletul strigoiului viu, care după moarte este condamnat la rătăcire eternă, pe tărâmul lumesc. Este omul mort care nu a avut parte de slujba înmormântării, sau cel peste cadavrul căruia a trecut pisica, în timpul priveghiului; Ei mai sunt și vrăjitorii din timpul vieții (strigoii vii), sinucigașii și cei morți de moarte năpraznică.
Ambele categorii,sunt suflete chinuite și malefice, al căror unic scop este să aducă teroare în lumea celor vii. Ei sug sângele sau vlaga, oamenilor , pentru a-şi reface forţele. Fură mana sau forța vitală a oamenilor, a recoltelor și laptele animalelor,distrug căsătorii și cămine.
Credința aceasta în strigoi, rezidă în convingerea strămoșilor noștri geto-daci , că sufletul omului, dăinuie în post existență.
Pentru bătrâni, sufletul este însăși suflarea omului,intrarea și ieșirea lui fiind gura ; de aceea, în cazul lunaticilor, nu se recomanda mutarea poziției corpului, considerându-se că sufletul, finalizându -și călătoria în eter , nu ar mai putea găsi calea înapoi.
Tot din același motiv, gura mortului este umplută ritualic cu pietricele, pentru a bloca accesul sufletului înapoi în corp, evitându -se astfel rătăcirea lui pe tărâmul acesta sub forma strigoiului mort.
Această credință că sufletul intră la naștere pe o gură și iese la moarte pe altă gură, o regăsim și în ritualul întoarcerii oalelor cu gura-n jos, din noaptea Sfântului Andrei.
În lucrarea sa ” Lumea de aici, Lumea de dincolo” , Ion Ghinoiu susține că Oala și strachina de pământ sunt în graiul popular, termeni de comparație pentru trupul și sufletul omului.
Putem concluziona așadar că prin gândire simpatetică, țăranul român , încerca evitarea ocupării oalelor din casă cu sufletele rătăcite ale strigoilor.
Sufletul ca Umbra
În mentalitatea precreștină , orice ființă umană avea un Dublu sau un Alter Ego, care putea fi materializat oricând, dacă erau întrunite anumite condiții.
El putea lua forma unui animal în cazul strigoilor, ori era deseori identificat cu Umbra sau Sufletul.
De altfel în credința populară , Stafiile sunt sufletele morţilor „cărora li s-a luat umbra” cu prăjina şi care a fost pusă la temelia unei case.
“Stafiile oamenilor cărora li s-a luat umbra sunt considerate drept genii păzitoare ale casei (T. Pamfile, Duşmani şi prieteni)”.
“Ele umblă noaptea prin casă, căutând de mâncare. De aceea, ca să le îmbuneze, oamenii le pun de mâncare, mai ales vin, apă, lapte, pâine sau mămăligă”. Ivan Evseev.
La baza credinței în strigoi stă așadar ideea că sufletul morților este pururea înfometat.
Pomenile, parastasele și ofrandele aduse moșilor atât de des sărbătoriți în cultura noastră, au la rădăcină și teama că sufletele celor morți, ar putea răbda de foame , situație în care, ar încerca să se hrănească din mana celor vii, atacurile petrecându-se cel mai adesea , în rândul rudelor defunctului.
Pe lângă întoarcerea oalelor cu gura în jos, o armă potentă împotriva strigoilor de orice fel este, evident , usturoiul.
Se credea de altfel, că oamenii care nu mănâncă usturoi şi se feresc de tămâie sunt strigoi vii.
Dar v-ați întrebat vreodată de ce este usturoiul atât de important în ritualurile împotriva spiritelor rătăcite ? Sigur că putem argumenta că o însușire importantă o au mirosul caracteristic și acțiunea fitoterapeutică în cazul răcelilor , el fiind un antibiotic natural.
Însă eu cred că un răspuns mai complet, îl putem găsi în Ayurveda, medicina tradițională Indiană.
Conform Ayurveda, alimentele sunt grupate în trei categorii:
-sattva – cele generatoare de echilibru și armonie , ducând la starea ideală, de iluminare.
-rajas – cele ce favorizează mișcarea și activitatea, însă care consumate în exces duc la stres, suprastimulare și la agitație.
-tamas- cele ce sunt asociate centrului energetic al rădăcinii și care consumate în exces duc la ignoranță, lene, pesimism.
Usturoiul face parte din alimentele ce se încadrează la ultimele două categorii; el ancorând conștiința mai mult în realitatea tridimensională, în detrimentul meditației și al ascensiunii, deci obstrucționând ochiul minții și al intuiției , cel care ar putea percepe , mai ales în această perioadă, subtilitățile lumii de dincolo și implicit prezența strigoilor.
Desigur că poveștile cu strigoi mai au la bază și adevărate drame petrecute în urma morților clinice. Astfel de întâmplări nu sunt de minimalizat și arată cât de fragilă este logica omului atunci când este pusă față-n față cu frica de necunoscut.
Dar fie de credeți ori nu în existența strigoilor, orice formă ar lua aceștia în percepția voastră , energia ce plutește în atmosferă, în seara aceasta este una de necontestat!
Așa că vă doresc să stați la adăpostul conștiinței voastre și să profitați de magia acestei nopți așa cum considerați mai bine de cuviință.
Bibliografie si resurse :
Magia și Ființele fantastice din Arhaicul Românesc- Cornel Dan Niculae
Înmormântarea la Români , Studiu Etnografic -S.FL Marian
Sărbătorile La Români- Tudor Pamfile
Lumea de Aici , Lumea de Dincolo -Ion Ghinoiu
Dicționar de Mitologie Română – Ion Ghinoiu
Dicționar De Magie, Demonologie si Mitologie Românească – Ivan Evseev
Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale – Antonescu Romulus
Superstițiile poporului român – Ciaușanu G.
Păducelul – Străjerul inimii
La intrarea în pădurea din apropierea casei mele, de o parte și cealaltă , asemeni unor viteji străjeri ai vremurilor de demult , stau falnici doi păducei . Nu departe de ei , mai mititei dar plini de fruct , se înalță, măceșii ale caror bobițe lunguiețe și roșiatice , strălucesc sub lumina aurie a soarelui tomnatec .
Doi arbuști ai aceleiasi familii ( Rosaceae), care pe dealurile copilăriei mele , cresc acum foarte aproape unul de celălalt, măceșul și păducelul sau gherghinul , au în concepția noastră populară, calități magice asemănătoare și deseori interschimbabile, cel mai probabil datorită spinilor și însușirilor atribuite acestora.
Unul din rolurile pe care păducelul îl îndeplinește, este acela de arbust protector împotriva strigoilor. Asemeni măceșului, el se pune în mormintele oamenilor considerați strigoi morți, obicei similar întâlnit pretutindeni , la popoarele sud- slavice: la sârbi bătrânele infig 5 cuțite sau 5 bețe de păducel, pentru ca strigoiul să se prindă într-nsele iar în unele locuri din regiunea Kikinda, parul de păducel se înfige direct în pieptul mortului suspectat ; în Bulgaria, ghimpele de păducel , se pune în buricul defunctului, ca metodă preventivă, iar la români se crede că bolnavul care nu poate muri , trebuie scăldat într-o baie de mărăcini , pentru a trece în neființă, mai ușor.
Gh F. Ceaușanu , susține în « Superstitiile Poporului Român » că la Slavii sudici, mărăcinele (măceșul) și ghimpele de păducel , pot oferi protecție împotriva vrăjilor și a duhurilor malefice, ghimpii lor înfigându-se, în acest scop, la uși și ferestre.
La noi păducelul și măceșul erau folosiți similar , îndeosebi în ajunul Sfântului Gheorhe(22 aprilie) când se credea că strigoii și fermecătoarele , umblă noaptea pentru a lua mana oamenilor și a animalelor.
S. Fl. Marian, susține că românii îl întrebuințau și ca gard viu, el având rol protector împotriva « animalelor stricăcioase , amfibiilor veninoase, precum și a oamenilor răutăcioși sau geloși »
Păducelul era cunoscut în Carpați , încă de pe vremea Dacilor , susține Eugen Gherga, el fiind folosit pentru a dezlega vrăjile și deochiul, dar și în ritualurile de primăvară . Din ramurile de păducel înflorit, se realizau porți prin care cel ce trecea , era curățat de păcate și afecțiuni trupești ; toate suferințele celui ce trecea prin acest ritual, rămânând agățate în spinii Păducelului , care era ulterior incinerat. De altfel , se spune din bătrâni, că dacă un om a isprăvit un mare pacat, se duce și se spovedește la gherghinar, care preluând păcatul asupra sa, se usucă și moare.
Reminiscențe ale acestor obiceiuri, le regăsim și ulterior în ritualul mărțișorului , în care fetele agățau firul alb- roșu, purtat în martie , în ramurile de gherghin și măceș înflorite în mai, pentru sănătate , noroc și prosperitate .
Frunzele și coaja de păducel , erau folosite la fumigații iar toiagul din lemnul acestuia, era de ajutor celor cu stări de oboseală.
Păducelul însă, capătă și valențe demonice, asemeni măceșului, el fiind asociat cu Dracul (mai fiind numit popular și Drăcilă). Legenda spune că Dumnezeu, la insistențele dracului să ii dea și lui un pom cu poame, îi oferă acestuia, un gherghin (păducel), ale cărui fructe roșii și făinoase , de sunt consumate, timp de 7 ani, iti este interzis apoi, să mai calci în biserică.
Cu toate acestea, păducelul a fost folosit drept leac în medicina populară , ca remediu împotriva afecțiunii cu același nume : « Cel ce voiește să piardă păducelul (afecțiune a tălpii picioarelor), ia mai multe rămurele și le pune într-o oală la foc să fiarbă. După ce au fiert îndeajuns, lasă zama ce-a ieșit dintr-insul, să mocnească puțin, și apoi oblojește păducelul … Alteori se face cenușă dintr-insele, iar din cenușa ieșită se face leșia cu care se spală apoi păducelul » S.Fl Marian -Botanica Românească
În fitoterapia modernă , păducelul este folosit , ca și în trecut , în deosebi pentru afecțiunile inimii. El îmbunătățește circulatia sanguină și protejează împotriva deteriorării vaselor de sânge. Acțiunea sa , se extinde însă dincolo de planul fizic , căci este folosit drept protecție împotriva strigoilor care fură mana ( forța vitală regăsită în tot și în toate, la fel cum este și sângele în orice corp viu) și mănâncă inima celor apropiați (în cazul strigoilor sud – slavici).
Așadar, acțiunea sa asupra inimii se oglindește și la nivel spiritual și psiho- emoțional. Păducelul reduce stările de anxietate iar căldura sa, el fiind asociat focului și planetei Marte, înmoaie și alină inimile indurerate și îndoliate.
În cultura celtică, el era arbustul zânelor, copacul festivităților de primăvară (Beltane) și al fertilitatii dar și al mortii și al Renașterii .
Tot celții îi foloseau ramurile drept amulete protectoare , în timpul nașterilor, obicei ce se aseamănă uimitor de mult cu cel românesc în care se agățau deasupra patului mamei , crengi de măceș roșu , într-u același scop.
Păducelul întruchipează și arhetipul fecioarei căci una din legendele populare îl înfățișează drept o mândră frumoasă « Mândra Lumii » pe care , Colera o omoară, împreună cu iubitul său , drept pedeapsă pentru că îi e credincioasă acestuia și nu se învoiește să fie a Fiului Ciumei , căruia îi căzuse cu tronc și care moare de inimă frântă, în urma refuzului. Se spune că amândoi au fost îngropați în aceeași groapă și că din ea au răsărit încolăciți ca într-o îmbrățișare păducelul (fata) și iedera (feciorul).
Păducelul este așadar metafora morții dar și a Renașterii sub altă formă. Este elixir pentru inimă și suflet și amuletă împotriva răului și a forțelor sale.
Este lângă noi , de când ne știm , gata să ne ofere din darurile sale prețioase, chiar dacă noi nu suntem încă pregătiți să le primim și ne va fi aproape, până în momentul în care vom simți să ne deschidem inima și să îi urăm bun-venit.
Bibliografie și resurse:
“Legendele Florei” – S. FL Marian
“Botanica Românească”- S.FL Marian
“Credințele și superstițiile Poporului Român ” Gh.F. Ceaușanu
“Celtic Tree Magic: Ogham Lore and Druid Mysteries” Danu Forest
De Rituri și Plante 