La intrarea în pădurea din apropierea casei mele, de o parte și cealaltă , asemeni unor viteji străjeri ai vremurilor de demult , stau falnici doi păducei . Nu departe de ei , mai mititei dar plini de fruct , se înalță, măceșii ale caror bobițe lunguiețe și roșiatice , strălucesc sub lumina aurie a soarelui tomnatec .
Doi arbuști ai aceleiasi familii ( Rosaceae), care pe dealurile copilăriei mele , cresc acum foarte aproape unul de celălalt, măceșul și păducelul sau gherghinul , au în concepția noastră populară, calități magice asemănătoare și deseori interschimbabile, cel mai probabil datorită spinilor și însușirilor atribuite acestora.
Unul din rolurile pe care păducelul îl îndeplinește, este acela de arbust protector împotriva strigoilor. Asemeni măceșului, el se pune în mormintele oamenilor considerați strigoi morți, obicei similar întâlnit pretutindeni , la popoarele sud- slavice: la sârbi bătrânele infig 5 cuțite sau 5 bețe de păducel, pentru ca strigoiul să se prindă într-nsele iar în unele locuri din regiunea Kikinda, parul de păducel se înfige direct în pieptul mortului suspectat ; în Bulgaria, ghimpele de păducel , se pune în buricul defunctului, ca metodă preventivă, iar la români se crede că bolnavul care nu poate muri , trebuie scăldat într-o baie de mărăcini , pentru a trece în neființă, mai ușor.
Gh F. Ceaușanu , susține în « Superstitiile Poporului Român » că la Slavii sudici, mărăcinele (măceșul) și ghimpele de păducel , pot oferi protecție împotriva vrăjilor și a duhurilor malefice, ghimpii lor înfigându-se, în acest scop, la uși și ferestre.
La noi păducelul și măceșul erau folosiți similar , îndeosebi în ajunul Sfântului Gheorhe(22 aprilie) când se credea că strigoii și fermecătoarele , umblă noaptea pentru a lua mana oamenilor și a animalelor.
S. Fl. Marian, susține că românii îl întrebuințau și ca gard viu, el având rol protector împotriva « animalelor stricăcioase , amfibiilor veninoase, precum și a oamenilor răutăcioși sau geloși »
Păducelul era cunoscut în Carpați , încă de pe vremea Dacilor , susține Eugen Gherga, el fiind folosit pentru a dezlega vrăjile și deochiul, dar și în ritualurile de primăvară . Din ramurile de păducel înflorit, se realizau porți prin care cel ce trecea , era curățat de păcate și afecțiuni trupești ; toate suferințele celui ce trecea prin acest ritual, rămânând agățate în spinii Păducelului , care era ulterior incinerat. De altfel , se spune din bătrâni, că dacă un om a isprăvit un mare pacat, se duce și se spovedește la gherghinar, care preluând păcatul asupra sa, se usucă și moare.
Reminiscențe ale acestor obiceiuri, le regăsim și ulterior în ritualul mărțișorului , în care fetele agățau firul alb- roșu, purtat în martie , în ramurile de gherghin și măceș înflorite în mai, pentru sănătate , noroc și prosperitate .
Frunzele și coaja de păducel , erau folosite la fumigații iar toiagul din lemnul acestuia, era de ajutor celor cu stări de oboseală.
Păducelul însă, capătă și valențe demonice, asemeni măceșului, el fiind asociat cu Dracul (mai fiind numit popular și Drăcilă). Legenda spune că Dumnezeu, la insistențele dracului să ii dea și lui un pom cu poame, îi oferă acestuia, un gherghin (păducel), ale cărui fructe roșii și făinoase , de sunt consumate, timp de 7 ani, iti este interzis apoi, să mai calci în biserică.
Cu toate acestea, păducelul a fost folosit drept leac în medicina populară , ca remediu împotriva afecțiunii cu același nume : « Cel ce voiește să piardă păducelul (afecțiune a tălpii picioarelor), ia mai multe rămurele și le pune într-o oală la foc să fiarbă. După ce au fiert îndeajuns, lasă zama ce-a ieșit dintr-insul, să mocnească puțin, și apoi oblojește păducelul … Alteori se face cenușă dintr-insele, iar din cenușa ieșită se face leșia cu care se spală apoi păducelul » S.Fl Marian -Botanica Românească
În fitoterapia modernă , păducelul este folosit , ca și în trecut , în deosebi pentru afecțiunile inimii. El îmbunătățește circulatia sanguină și protejează împotriva deteriorării vaselor de sânge. Acțiunea sa , se extinde însă dincolo de planul fizic , căci este folosit drept protecție împotriva strigoilor care fură mana ( forța vitală regăsită în tot și în toate, la fel cum este și sângele în orice corp viu) și mănâncă inima celor apropiați (în cazul strigoilor sud – slavici).
Așadar, acțiunea sa asupra inimii se oglindește și la nivel spiritual și psiho- emoțional. Păducelul reduce stările de anxietate iar căldura sa, el fiind asociat focului și planetei Marte, înmoaie și alină inimile indurerate și îndoliate.
În cultura celtică, el era arbustul zânelor, copacul festivităților de primăvară (Beltane) și al fertilitatii dar și al mortii și al Renașterii .
Tot celții îi foloseau ramurile drept amulete protectoare , în timpul nașterilor, obicei ce se aseamănă uimitor de mult cu cel românesc în care se agățau deasupra patului mamei , crengi de măceș roșu , într-u același scop.
Păducelul întruchipează și arhetipul fecioarei căci una din legendele populare îl înfățișează drept o mândră frumoasă « Mândra Lumii » pe care , Colera o omoară, împreună cu iubitul său , drept pedeapsă pentru că îi e credincioasă acestuia și nu se învoiește să fie a Fiului Ciumei , căruia îi căzuse cu tronc și care moare de inimă frântă, în urma refuzului. Se spune că amândoi au fost îngropați în aceeași groapă și că din ea au răsărit încolăciți ca într-o îmbrățișare păducelul (fata) și iedera (feciorul).
Păducelul este așadar metafora morții dar și a Renașterii sub altă formă. Este elixir pentru inimă și suflet și amuletă împotriva răului și a forțelor sale.
Este lângă noi , de când ne știm , gata să ne ofere din darurile sale prețioase, chiar dacă noi nu suntem încă pregătiți să le primim și ne va fi aproape, până în momentul în care vom simți să ne deschidem inima și să îi urăm bun-venit.
Bibliografie și resurse:
“Legendele Florei” – S. FL Marian
“Botanica Românească”- S.FL Marian
“Credințele și superstițiile Poporului Român ” Gh.F. Ceaușanu
“Celtic Tree Magic: Ogham Lore and Druid Mysteries” Danu Forest
De Rituri și Plante 