Sântilie – miezul verii pastorale

După spusele lui Ghinoiu, Sântilie ar fi „Heliosul plaiurilor carpatice”(Vârstele timpului); helios din greacă, se traduce drept Soare. Așadar Sântilie, este sinonim, în credințele noastre populare, cu Soarele , el fiind patron al focului şi al Soarelui.


El este identificat, după M.Eliade, cu Gebeleisis , din mitologia geto-dacă, iar figura sa, în panteonul românesc, rezultă dintr-un sincretism în care s-a contopit cultul Sfântului proroc Ilie , celebrat la 20 iulie şi al unei divinităţi solară şi meteorologică de tip uranian, cosmic.

El are însă și caracteristici htoniene, căci este răspunzător de starea recoltelor și, asemeni lui Hefaistos, zeu al focului, este şchiop, sau chiar paralizat de o mână şi de un picior; „Când era sănătos, tuna de crăpau munţii, se despica cerul şi pământul, se stârpeau femeile şi animalele, sau se mişca până şi scaunul lui Dumnezeu. Acesta l-a blestemat: „Uscaţi-s-ar mâna!„ şi de atunci a paralizat”. (O. Bârlea, Mică enciclopedie, 348).


Conform altor folcloriști, acest sincretism păgâno-creştin s-ar fi petrecut abia după venirea slavilor care au adus cultul lui Perun, devenit în folclorul lor prorocul „Iliâ” (V. Kernbach, Dicţionar., 559).
Mulți însă aseamănă figura mitologică a lui Sântilie, cu cea a Solomonarilor ,personaje ale mitologiei româneşti, cu atribute şamanice, capabile să încalece pe balauri, să facă ascensiuni cereşti deasupra norilor, să cheme ploaia, să înlăture ori să aducă grindina;iar asemănarea este una destul de apropiată, căci, el este în concepția populară, stăpânul norilor şi al ploii, al tunetelor şi al vânturilor. El aleargă “pe nori cu o căruţă trasă de cai de foc. Tunetul ar fi produs de huruitul căruţei lui, iar fulgerele sunt scântei din potcoavele cailor sau din biciul lui. ” Ivan Evseev.

Tot El poate provoca incendiile în verile toride, produce tunetele,fulgerele şi trăsnetele , dacă nu este respectat: “Trăsnetele sunt arma Sf. Ilie, cu care îl urmăreşte pe Necuratul” (T. Pamfile, Sărbătorile de vară.)
De ziua lui se mai organizează încă, în unele sate, Nedeile sau bâlciurile, rămășițe ale vechilor târguri pastorale.


Acum ciobanii separau berbecii de oi, „miţuiau” miei și efectuau observaţii astronomice și meteorologice.


El mai este asociat și merelor timpurii, Ivan Evseev explicând că acest fapt datorându-se probabil, sincretismului acestei divinităţi cu zeul Pripekalo al slavilor de est, care patrona dragostea şi avea drept simbol mărul. În această zi, femeile chemau copiii străini sub un măr nescuturat, din care nimeni nu luase mere până atunci, îl scuturau ca să culeagă copiii mere, iar morţii să se veselească (T. Pamfile, op. Cit., 207). Copiii, până la această sărbătoare, nu sunt lăsaţi să se joace cu merele, aruncându-le în sus şi prinzându-le, ca să nu bată piatra (A. Gorovei, Credinţi şi superstiţii, 140)

Bibliografie:

Ion Ghinoiu-Zile și Mituri Calendarul țăranului -român”

Ivan Evseev: DICŢIONAR DE MAGIE, DEMONOLOGIE şi MITOLOGIE ROMÂNEASCĂ

Imagine: Adolph Chevallier

Pelinul, plantă magică de Rusalii

Când eram copilă , șanțurile de la țară abundau în pelin . Pelinul amar , cu care bunica obișnuia să facă un cazan mare de săpun de casă pentru noi și vecinii din jur .

Sub umrela Pelinului , se regăsesc aproximativ 400 de specii ale genului Artemisia cele mai cunoscute dintre ele fiind : Artemisia absinthium (Pelinul Alb), Artemisia Vulgaris (Pelinul Negru) și chiar Pelinița (Artemisia annua).

Planta este patronată, așa cum susținea Plinius cel Bătrân,  de către zeița Artemis 

”pentru că este folosită în problemele femeiești ”. Despre echivalentul său Roman , Diana, se spune că a găsit pelinul şi că  a dat puterea lui tămăduitoare ,  centaurului Chiron care l-a numit după Diana, adică Artemisia.

John M Riddler, în cartea sa, Goddesses, Elixirs, and Witches, relatează cum, femeile obișnuiau să aducă drept ofrande Zeiței, haine, înainte de căsătorie, pentru o sarcină ușoară. Relația zeiței cu planta este evidențiată prin faptul că  , moașele și doftoroaiele acelor vremuri , foloseau pelinul pentru a trata complicațiile apărute la naștere și nu numai, planta fiind supranumită chiar Iarba Mamă , căci băile din fiertura de pelin  erau  folosite , după spusele lui Discorides, pentru a trata amenoreea, inflamații ale uterului sau chiar pentru a scăpa de o sarcina nedorită. 

Asociat zeiței nopții și  Lunii, pelinul ne conectează cu lumea subconștientului, a Sinelui superior și a viselor dar este prin definiție o plantă Solară ce “ ţine de energetismul şi simbolismul luminii solare. El pare să se hrănească direct din soare, aproape fără a mai avea nevoie de apă şi de pământ, în condiţii caniculare si este considerat plantă magică ce alungă spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi redă vigoarea şi vioiciunea.” Cornel Dan Niculae.

În medicina populară , el era utilizat pentru  pentru tămăduirea malariei, a durerilor de stomac, umflăturilor, a bolilor  de ochi, iar în gospodarie era de ajutor în alungarea purecilor ,în vopsitul lânii şi confecţionarea săpunului. 

Pelinul este în folclorul popular, o plantă magică , sacră folosită îndeosebi în alungarea Rusaliilor , Halelor și a spiritelor rele.

Conform lui Ion Ghinoiu , el  era recoltat de descântătoarea, adesea dezbră­cată şi despletită, la diferite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor-TodoRusaliile, Rusalii sau Duminica Mare, Marina) şi în anumite momente ale zilei, după un ritual în care o a doua femeie juca rolul pelinului : 

– Bună seara, Pelin mare, / Domn mare! /

– Multumim dumitale, … , / Şezi! / – N-am

venit să şez / Şi-am venit să scot /

Patruzeci şi patru de draci ai tăi.

Alteori, el era scos de către babe sau femei “curate”  îmbrăcate în cămăși albe. 

Planta se purta ca amuletă împotriva Frumoaselor  în buzunare, în  sân , sub pernă și  la gulerul cămășii, legat de cămășuța copilului,la icoană , pe masă, în așternuturi  şi podeaua caselor, sau în grajdul vitelor,   de la Todorusalii și până  în ultima zi din Săptămâna Rusaliilor. El fiind prezent în vârful steagului Călușarilor  cu un fir roșu de lână și fiind mestecat în timpul jocului de către aceștia.

El și usturoiul sunt singurele plante ce pot fi culese între Todorusalii și sfârșitul Săptămânii Rusaliilor , nefiind afectate de puterea Ielelor.

Pelinul este așadar o plantă cu puteri mistice, folosită  în magia populară în diferite feluri.

Mătura de pelin se folosea în practicile magice de întors persoana plecată de acasă, dar şi în cele de scos şi alungat boala, răul, spurcul din corpul omului:

Ieşi spurc spurcat. / De la … / De unde

te-ai aninat, / Că eu, descântătoarea, / Cu

vin şi cu rachiu te-am îmbătat, / Cu

mătura te-am măturat, / Cu mătura de

pelin negru, / Şi-n gunoi te-am aruncat

Era folosit pentru a descânta de cel-perit (sifilis),  numai într-o zi de sec (de post) cu o ramură de pelin,numit şi Pelin bun sau Pelin alb ,dimineaţa până nu răsărea soarele.

Descântătoarea repeta ritualul de nouă ori, lovind bolnavul la fiecare descântare cu o rămurică de pelin, în timp ce rostea în taină un descântec în care cerea către „nouăzeci şi nouă de urşi, nouăzeci şi nouă de lupi, nouăzeci şi nouă de zmei”, ca folosindu-se „cu labele zgâriind, cu dinţii rumpând, cu buzele sugând, cu limbele lingând, cu cozile măturând” să scoată boala de cel-perit „din capul lui N., din stupuşul urechilor, din luminile ochilor, din smârcul nasului, din faţa obrazului, din aparătuşul limbii”.

Pelinul era de asemenea folosit și în descântece de dragoste și dor :

 “Se descântă cu nouă pietre la râu și cu pelin și se zice vorbele:

Cum spală apa tote petrile,

Așa să se spele dorul de la cutare.

Cu pelinul îl împelinat,

Cu petrile îl împietrit,

De la cutare îl potolit!” 

Pelinul , plantă de o eleganță și înțelepciune aparte , nu mai crește acum spontan pe șanțurile și în curțile oamenilor, decât cultivat. 

Poate a considerat că omenirea nu mai are nevoie de el așa cum obișnuia înainte, însă eu cred că avem nevoie de el acum mai mult ca oricând. 

Bibliografie:

Gr.G Tocilescu: Vrăji și descântece 

Cornel Dan Niculae : Mătrăguna, o etnobotanică magică. Leacuri și remedii magice.

John M Riddler : Goddesses, Elixirs, and Witches, relatează cum, femeile obișnuiau

Ion Ghinoiu: Dicționar mitologie română

Kosmo Kalindar popular românesc 2023 : Ghid pe luni și simbolistica siglei.

Gerar- Ianuarie (luna frigului, a gheții și a negurei)
1. Sân-Vasâi: se colindă cu plugușorul, cu plugul cel mare, cu Vasilca, cu Sorcova
3. Îngroparea Anului Vechi -ultima zi
5. Ajunul Bobotezei : se deschid Cerurile.Se ține post negru , condiție importantă în ritualurile aflării ursitei, făcute în această noapte magică.
6. Boboteaza.Botezul Apelor. Botezul Domnului. Iordanul. Chiraleisa
7. Sânt-Ion. Iordănitul Femeilor: petrecere a femeilor, organizată în această zi. Masa Moașei: Masa Ceremonială a moașei , la care participă nepoatele pe care aceasta le asistă la naștere.
8. Ziua Moașei
16. Miezul Iernii, Sân -Petru de Iarnă (cel Șchiop), Sânpetrul Lupilor, Circovii de Iarnă, Fulgerătoarele (zile rele de fulgere și tunete); Circovii
17. Circovii de Iarnă, Anastasiile, Fulgerătoarele
18. Circovii de Iarnă, Tănase de Ciuma,Anastasia ciumelor
25-31. (până pe 2/3. februarie) Filipii de Iarnă (rău de lupi), Teclele, Trisfetițele
31. Filipii de Iarnă, Filip Șchiopul (patron al lupilor și al Filipilor)

Făurar- Februarie (Luna Faurilor de Fier. Luna Lupilor)
1. Trif Nebunul– Patron al omizilor și insectelor , al vegetatiei, al lupilor.|pune în mișcare seva din butucii de vie și din pomii roditori.|se practică Arezanul sau Udatul Viilor cu Apă Sfințită. Filipii de Iarnă. Martinii de Iarnă
2. Stretenia – Întâmpinarea Iernii cu Vara. Martinul Cel Mare– Ieșirea Ursului Din Bârlog.
10. Haralambie– apărător împotriva bolilor și a ciumei, în mod deosebit.
18. *Moșii De Iarnă – Sâmbăta Părinților. Sâmbăta Morților, Sâmbata Piftiilor
19. *Duminica Lăsatului Sec de carne
24. Dragobete -Logodna păsărilor, Sân-Ion de Primăvară. Cap de Primăvară
26. *Duminica Lăsatului sec de brânză
27. *Începutul Postului Mare.Păresimile.
Săptămâna Alba. Lunea curată.Spolocania (toată vesela este curățată de grăsime). Lunea Păsărilor, Tarbacul Câinilor ( vânatul simbolic al lupilor).
Intrarea în Săptămâna “Caii lui Sântoader” (reprezentând sosirea echinocțiului de Primăvară și reîntoarcerea luminii Calul simbol Solar).

Mărțișor- Martie (Germinar. Luna încolțitului, se seamănă mazăre, linte, orz, secară, ovăz)
1. Baba Dochia. Baba Marta sau Cap de Primăvară. Mărțișor. Început de An Agrar, “ziua cea dintâi a Primăverii,” S.Fl.Marian. |în funcție de vremea din această zi, se fac pronosticuri pentru toată luna. |acum încep Zilele Babelor 9 sau 12 la număr
3. *Vinerea Sântoaderului, Vinerea furnicilor. Vinerea Ierbii. Ajunul lui Sântoader. |se face culesul ritual al rădăcinii de Iarbă Mare , Iarba Vântului , Iederă și Popâlnic. |se face Coliva care se duce la Biserica și din care se gustă apoi contra frigurilor
4. *Sâmbăta lui Sântoader- Ritualul de spălare al părului, cu Iarbă Mare.
9. Mucenicii, Sfințișorii -Zilele Moșilor. |se pregătesc mucenicii, aliment ritual. |se practică bătaia rituală a Pământului, cu bota , spre dezghețarea acestuia.
17. Alexie. Alexiile. Alexe cel Cald. Ziua șarpelui. Ziua peștelui – “el încălzește și descuie Pământul, de-i dă căldură și ies toate jigăniile dintr-însul.”
20. Târ Înainte -Târ Înapoi – Echinocțiul de Primăvară
24. Ajunul Bunei Vestiri . Frumușeliile: vânt mare care-i ia și îi amețește de cap , pe cei ce dorm afară în această seară .
25. Blagoveștenie. Buna-Vestire -se dezleagă limba cucului, învie toată musca, începe a crește iarba. |se fac vrăji cu anaforă pentru a avea spor la prins pește, peste an.

Prier- Aprilie (Luna Florilor, Prier priește dară și jupuiește -ref. La vremea schimbătoare)
8. *Moșii de Florii. Lăzărelul -patron al vegetației. Sâmbăta lui Lazăr
9. *Duminica Floriilor– plantele și florile încep a dezvolta calități magice
16. *Paștele Ortodox. 21.*Izvorul Tămăduirii – Sărbătoare asociată figurii Maicii Domnului ; se spune că din lacrimile Sale picate pe pământ, au ieșit mai în toate părțile izvoare făcătoare de minuni și cine s-ar spăla la aceste izvoare și mai cu seamă în această, zi se vindecă de orice boală.
22. Ajunul Sf. Gheorghe, Sângiorzul Vacilor se fac practici apotropaice împotriva Strigoilor și a fermecătoarelor, să nu fure mana Câmpului și a Vacilor
23. Sângiorzul Vacilor – Anul Nou Pastoral. Începutul verii pastorale . Ziua când înfrunzește codrul. |se seamănă busuiocul , folosit apoi în ritualuri de dragoste. |acum se tocmesc târguieli ce se sfârșesc la Sumedru
*Duminica Tomii
24. *Lunea Morților. Paștele Morților. Paștele Blajinilor – reprezentări mitice ale oamenilor primordiali. |se dă de pomană pentru sufletul morților. |se dau coji de ouă roșii, pe apele curgătoare, în credința că acestea vor ajunge pe Apa Sâmbetei la Blajini, ca să știe că a trecut Paștele pe Tărâmul nostru și este Paștele Lor.

Florar- Frunzar Mai “Mai e rai”-ref. la exuberanța vegetației
1. Armindeni. Pom de Mai – începătorul Verii . Cap de vară. Ziua Pelinului
10. *Todo Rusaliile. Strat de Rusalii -prima zi în care îsi fac aparitia Rusaliile, preluând de la frații lor, Sântoaderii, patronajul asupra Verii.
12. Ghermanul, Hărmanul Viermilor– patron al animalelor și al insectelor, ce poate influența buna dezvoltare a semănăturilor. Caloianul – Marchează intrarea în sezonul ploilor cu grindină.
21. Constandinu Puilor. Constantin Graur – ziua când puii păsărilor ce s-au împerecheat la Dragobete, învață să zboare. Sf. Constantin si Elena
24. *Ajunul Ispasului -se culeg spre sfințire plante cu rol apotropaic: alun, nuc, leuștean ,paltin
25. Ion Fierbe – Piatră– Patron al ploilor nefaste cu vânturi puternice și grindină.
*Ispasul. Paștele Cailor. Moșii de Ispas. Înălțarea |se practică sorcovirea vitelor și a oamenilor cu leuștean -ritual cu rol apotropaic |se fac ofrande morților și se împodobesc mormintele cu flori și paltin.

Cireșar- Iunie ( luna când se coc primele cireșe ale anului )
3. *Moșii de Vară. Moșii de Rusalii: se țin pentru ploaie
4. *Duminica Rusaliilor . Pogorârea Sf. Duh |femeile pun pelin la brâu, pentru a fi protejate împotriva bolilor și a Ielelor. |în funcție de zonă, se duc flori de tei sau frunze de nuc, la biserică , ce mai apoi, se pun la icoane, pentru protecție. |se vizitează mormintele celor dragi. |se lasă frunze de nuc, pe drumul spre cimitir la răscruci de drum și la morminte.
5. *A doua zi de Rusalii. Lunea Rusaliilor. Intrarea în Săptămâna Rusaliilor
5-11. *Săptămâna Rusaliilor. Zilele Călușului – dedicate cetelor de Călușari , ce practică ritualuri cu rol fertilizator și apotropaic împotriva Ielelor. |Călușarii sunt patronați de Irodeasa, la fel si Ielele.
11. Vârtolomei. Vârtolomeiul Grâului -patron al grâului și al vârtejurilor de vânt -poate influența starea recoltelor de grâu, porumb etc. |se evită acțiunile învârtejite precum torsul, etc. |se practică magia întoarcerilor – trimiterea înapoi a vrăjilor.
12. Onufrie. Onufrei . Nunta Șoarecilor: se ține pentru ca șoarecii și viermii să nu invadeze recoltele.
14. Eliseiul Grâului – acum se formează bobul de grâu . |ziua se ține pentru ca vântul adus de Elisei “să nu scuture floarea de grâu”
12-28. Postul Sf Petru și Pavel – se ține pentru foamete , grindină, sănătate . |femeile leagă usturoi și pelin , la gâtul copilelor ca protecție împotriva Ielelor.
21. Solstițiul de Vară
23. Noaptea Sânzienelor. Ajunul Sf. Ioan Botezătorul |în noaptea de Sânziene femeile fac băi ritualice, apoi se duc în pielea goală să culeagă plante de farmec și leac. |fetele adună florile de sânziene, care se spune că înfloresc în această noapte și care sunt puse la cingătoare sau la cosițe pentru visarea ursitului. |se fac coronițe din sânziene și uneori alte plante magice, pentru fiecare membru al familiei. Acestea se aruncă pe casă și prevestesc longevitatea celuia a cărui coroniță rezistă cel mai mult timp pe acoperiș. |fetele aruncau aceste coronițe pe casă “să vină toate dragostile”
24. Sânzienele. Drăgaica. Ziua Soarelui. Amuțitul Cucului. Sf . Ioan De Vară. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. -ziua în care Soarelele stă în loc la amiază; joacă de trei ori pe cer (se evită privirea Soarelui la răsărit pentru a nu vedea cei Trei Sori). Dimineața, înainte de răsăritul Soarelui , se fac și se aruncă pe casă , cununi de sânziene, pentru longevitate, noroc în dragoste și bunăstare. În Transilvania, aceste ofrande aduse soarelui erau rotunde pentru femei și în formă de cruce, pentru bărbați. |se adună plante bune de leac și vrajă căci acum ele sunt cel mai potente. |în dimineața acestei zile,fetele se strângeau să culeagă flori și plante de leac, se spălau cu roua de pe câmpii și făceau cununi de sânziene. Apoi, alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele ,o numeau Sânziana și o conduceau cu mare alai,prin sat : Ritual era făcut de către fete “ca să nu mănânce vârcolacii Soarele și ca să nu se ardă recoltele. “. 28. Ajunul Sâm-Petrului – se fac practici apotropaice împotriva Ielelor , se fac amulete din pelin și usturoi, se evită dormitul afară .
29. Sânpetru de Vară. Sf Petru și Pavel -Mijlocul Anului
SânPetru – stăpân al agricultorilor și al Lupilor patronează căldura și ploaia;poate influența starea recoltelor
30. Pietrele lui Sânpetru – rău de lupi, de grindina și de trăsnete în vite

Cuptor- Iulie (Luna Fierbințelilor, a coacerilor)
1. Cosmandinul. Ana Foca -sărbătoare a focului
8. Procopiile. Precup -coacerea grânelor, asigura belșugul holdelor. Ziua Lupului
13-27. Panteliile -Surorile Sf.Ilie. Ele pot arde și pârjoli recoltele
15. Ciurica – Zi a femeilor.
15-17. Circovii de Vară .Circovii Marinei- rău de lupi,incendierea recoltelor și boală.
20. Sântilie-patronul verii, al luminii și al focului -poate aduce incendii, fulgere, grindină , marchează Miezul Verii
22-23. Foca/Opârlia – divinitate a focului
27. Pantiliele. Pintelei. Sf. Ilie cel Mic , poate provoca incendierea recoltelor.
31. Macaveiul Ursului – se ține pentru upi și pentru urși , ca să numănânce vitele.

Gustar- August (Gustatul ritual al boabelor de struguri, luna secerișului)
1-14. Postul Adormirii Maicii Domnului
1. Macaveii Stupilor. Împuiatul urșilor . Scoaterea Sfintei Cruci. -se sfințesc grădinile și boabele de grâu pentru semănat, cu apă sfințită. |se duc la biserică snopi de spice împletite , flori și plante de leac, spre sfințire. |debutul perioadei de împerechere a urșilor. |se tăiau, la această zi, fagurii, lăsându-se însă și partea albinelor, ca hrană peste iarnă. |se consuma vin indulcit cu miere și turtă caldă , ca aliment ritual. |lumânările din ceară , făcute azi sunt mai bune de ars
6.Probejenia.Obrejenia.Schimbarea la față . Schimbarea veșmintelor naturii și trecerea de la vară la toamnă. |se practică gustatul ritual al primei boabe de strugure în timpul căruia se incanta “Boaba nouă în gură veche”. |pleacă păsările migratoare ; berzele|se răcesc apele.|târâtoarele și insectele se pregătesc să intre în pământ. |se duc poame și struguri la biserică , pentru a fi sfințite. |se duc faguri de miere la biserică |se ține pentru roada viilor.|femeile se duc în pădure unde în pielea goală și după un anume ritual, culeg plante de leac și alune pentru friguri.
15. Sântămărie Mare. Adormirea Maicii Domnului – începutul perioadei premergătoare Echinocțiului de Toamnă. |se adună printre ultimele plante de leac |se fac ritualuri de dragoste cu năvalnic |se leagă prin magie ciocul păsărilor pentru a nu ataca strugurii
25. Vârtolomeii , ”nu lucre nimic ce s-ar face cu sucire sau învârtire, ca să nu se suce vitele la cap”. |se practică magia întoarcerilor -trimiterea înapoi a vrăjilor
29. Sânt-Ion de Toamnă. Sf.Ioan Cap tăiat. Crucea Mică. |nu se mănâncă fructe sau legume rotunde și roșii . |nu se taie nimic cu cuțitul; totul se rupe cu mâna.

Răpciune- Septembrie (timpul culesului vitei de vie și al stoarcerii strugurilor pentru vin )
1. Simion Stâlpnicul – ține Cerul și Pământul, patron al Vânturilor, rău de cutremure și furtuni se ține pentru roada Pământului, pentru ca toamna să fie ușoară și oamenii să poată strânge recoltele
8. Sântă Mărie Mică . Nașterea Maicii Domnului – marchează sfârșitul verii. |ziua în care se duc rândunelele. | se ține pentru cei ce nu pot avea copii.
14. Ziua Șarpelui. Cârstovul Viilor. Ziua Crucii- răcirea vremii, încuiatul Pământului |insectele și șerpii intră de acum în hibernare.|florile și plantele își arată părerea de rău că se ofilesc . |se adună ultimele plante de leac și se pun la icoane
23. Târ Înainte -Târ Înapoi. Echinocțiul de Toamnă
24. Teclele Berbecilor -se ține pentru protecția berbecilor de lupii care încep să dea târcoale
26-28. Perioadă în care se sărbătoresc Filipii Berbecari . Nu se împunge /coase în piele, nu se împrumută foc la vecini , e rău de lupi

Brumărel- Octombrie (Încep a cădea brumele cele mici)
1. Provoacă .Procovie.Acoperământul Maicii Domnului – se acoperă Pământul de brumă.
14. Sf.Parascheva~Sf.Vineri – acum se face îngroparea verii.
25. Ajunul Sf. Dumitru. Moșii Cei Mari. Moșii de Toamnă
. |se împarte pentru sufletul morților . |se fac focurile rituale ale lui Sumedru- sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar ; veghe rituală pentru câștigarea bunăvoinței strămoșilor întru asigurarea recoltelor în anul ce vine.
26. Sâmedru. Sf.Dumitru – Sumedru încuie vara și desfrunzește Codrul . Deschizător al Iernii Pastorale. |acum se transformă strigoii morți în morminte . |ziua soroacelor; acum se termină târguielile începute la Sângiorzul Vacilor.

Brumar -Noiembrie (Luna Brumei mari și a promoroacei. Luna limpezirii vinurilor în butoaie).
4. *Moșii de Toamnă . Moșii cei Mari
8. Arhanghelii Mihail și Gavril. Moșii de Arhangheli (praznic ținut în calendarul popular de pe 8 pana pe 10 noiembrie).
Arhanghelul Mihail preia atributele Morții: Înger călăuză a sufletelor oamenilor pe cealaltă lume. |acum moare vara și se naște treptat iarna – Arhanghelul Mihail predă tutela tuturor vietăților Sf-ului.Nicolae ce le veghează până la Iordan, atunci când Arh. Mihail, le preia pe toate din nou, sub ocrotirea Sa.
11. Sărbătoarea tâlharilor și a haiducilor; Sf. Mina -zi celebrată atât de tâlhari cât și de cei ce nu se doreau păgubiți de către aceștia. |Sf. Mina , posibil substitut al zeului traco-dac Armis, echivalent al zeului Hermes -invocat pentru ajutor în prinderea hoților dar și în magia întoarcerilor : în această zi, femeile duc la biserică lumânări pe care le lipesc de sfeșnice cu capul în jos “ca să se întoarcă spre casa lor , inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea”.
13. Ziua Lupului. Grădinetele.
14. Martinii de Toamnă . Martinul Cel Mare. Intrarea în Filipii de Toamnă – Începutul perioadei de împerechere a lupilor. *Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului. Începutul Postului Crăciunului. Spolocania (purificarea vaselor cu cenușă). Începutul Anului Nou Dacic – rău de lupi, practici apotropaice împotriva lupilor (se lipește gura sobei, ca să se lege gura lupului, nu se aruncă jăratec afară.)
20. Ajun de Ovidenie -se deschide cerul și vitele vorbesc . |pot fi văzute flăcările albastre ale banilor îngropați. |se pune apă la privegheat : de strachină se lipește o lumânare aprinsă; se fac apoi o sută de mătănii seara, o sută la miezul nopții și încă o sută în zorii zilei – aceasta apă aduce protecție și sănătate
21. Ovidenia. Filipul Cel Mare
|de acum încep a se vedea strigoii și duhurile , a căror activitate culminează cu Noaptea Sfântului Andrei , iar “vederea” vrăjitoarelor sporește, căci perioada aceasta le potențează abilitățile și orice vrajă devine mai puternică.
|se dă pomană lumină de veci care nu se va stinge niciodată pe partea cealaltă, celor morți fără lumânare.
|numai lumânarea de Ovidenie este bună de uitat în fântână, în ritualul ursitei, de Sf. Andrei
30. Sântandrei -Patronul Lupilor Cap de Iarnă.
Noaptea Strigoilor, Păzitul Usturoiului . Miezul Anului Nou Dacic
|noapte în care prezența strigoilor este cel mai pronunțată
|se ung ușile și ferestrele cu usturoi |se întorc oalele cu gurile în jos
|se fac practici divinatorii de aflare a ursitei.

Undrea- Decembrie (Luna lui Cojoc, luna lui Andrei -“e frig de parcă- ți bagă ace în undrele)
3-5. Zilele Bubatului (Sofonia, Varvara și Sava)
4. Varvara – se practică ritualul îmbărburarii copiilor de către mame, cu miere , magiun sau dovleac copt și are rol de protecție împotriva vărsatului.
6. Sân-Nicoară . Moș Nicoară. Finele Anului Nou Dacic – în această zi se adună cetele de feciori care vor forma alaiul de colindători ce vor cutreiera satele până la Bobotează , având rolul de a alunga duhurile rele ce cutreieră Pământul în această perioadă.
12. Spiridon, Făcătorul de Minuni,Patronul Ciubotarilor – se ține mai ales de femei crezând că-i rău de lovituri.
20. Ignatul porcilor– Sacrificiu Ritual al porcului – substitut neolitic al spiritului grâului. Inătoarea – reprezentare feminină a Ignatului ce opărește femeile care torc în această zi.
21. Solstițiul de Iarnă
23-24. Moș -Ajun : copiii merg cu colinda pentru care primesc la schimb mere, nuci, covrigi.
25-27. Moș – Crăciun, Crăciunul. Nașterea Domnului
28. Îngroparea Crăciunului
31. Îngroparea Anului Vechi . Ajunul Sf Vasile -se umblă cu plugușorul, cu plugul cel mare, cu Vasilca. Noaptea Anului Nou. |se ține o lumânare aprinsă toată noaptea și se deschid larg ușile să iasă anul vechi și să între cel nou. |se pregătește calendarul cu ceapă și sare ce se verifică a doua zi și care are rol de a prevesti cum va fi vremea în fiecare lună a noului an.

___________________

Cu Italics : sărbătorile fixe 

Bold: pragurile și momentele de tranziție din an 

*Steluță: sărbătorile mobile 

____________________

Despre simbolul din centrul calendarului:

Sigla din mijlocul calendarului este o   reproducere , după o aplică de harnașament scitic cu capete de cai, găsită la tezaurul de la Craiova .

În culturile antice cât și în folclorul nostru popular, calul este asociat miturilor solare.  Redarea „în vârtej” a cailor ,conform principiului pars pro toto, pe unele aplice, sugerează şi mai puternic legătura animalului cu cultul solar.

Aplica reprezintă o svastică sacră stilizată, numită și crucea încârligată -vechi simbol solar regăsit la majoritatea culturilor lumii, derivat din Spirală ce descinde din Cerc – simbolul absolut al Soarelui. Formele și simbolurile ancestrale sub care se prezintă acest cerc, și transformările pe care le ia, sunt numeroase.

Imagine preluată din studiul: Ouăle de Paști de Artur Gorovei, 1937.

Acest simbol este predecesorul vârtelniței, care la  noi apare peste tot în arta populară : pe broderiile costumelor naţionale, pe pergamentele voevodale, în cimitire, etc . 

El reprezintă asemeni spiralei pe care o are la bază, scurgerea timpului, iar caii ce trag în cele 4 direcții, fac referire la cele 4 anotimpuri și la cele 2 Solstiții și 2 Echinocții.

Într- o anecdota de a sa , Lovinescu afirma că avem acest semn “de pe vremea urieşilor”, el fiind un semn sacru de la origine și până în prezent. 

Centrul este emblema Polului, căci, lumea se învârte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce;

Centrul  efectuează rotaţia lumii așa cum susține Mircea Eliade.

În Centru se înalţă Muntele Cosmic al zeilor, Kogaion -ul, Arborele cosmic sau Arborele Vieţii, Stâlpul care susține bolta Cerului: Axis Mundi. 

Centrul este Buricul Pământului dincolo de care se extinde haosul,el fiind  înconjurat de apa Sâmbetei: matca tuturor apelor,  în folclorul românesc

.

Calendarul Circular Strămoșesc

Ce este timpul sau poate întrebarea mai potrivită ar fi , cum îl percepem noi că ar fi?

Cu siguranță că în ziua de azi , timpul este înțeles ca fiind linear , cu trecut , prezent și viitor, toate interconectate însă foarte bine delimitate ; totuși câți dintre noi retrăim un moment ce ne-a impactat în urmă cu ani buni , ca fiind la fel de viu și de actualitate, acum ? Poate că imaginile și ceea ce s-a spus , au rămas fără contur , însă ceea ce resimțim somatic și emoțional , este declanșat de momente trăite în prezentul pe care îl experimentăm, urmărind aproape întotdeauna același tipar.

Timpul este de fapt circular, și funcționează ca tot ceea ce cunoaștem în Universul acesta, după anumite legi și paradigme. Astfel, așa cum natura moare și renaște cu fiecare nou ciclu anual, în mod similar curge și lumea noastră interioară și exterioară.

Strămoșii noștri , erau conștienți de aceasta, și tocmai de aceea ei trăiau în acord cu ritmurile naturii, având o serie de practici rituale, bine stabilite care erau menite să marcheze și să alchemizeze trăirile și experiențele atât la nivel individual cât și colectiv.

Timpul acesta circular, era conținut în calendarul popular al străbunilor noștri, care, după cum spuneau ei “… este rânduiala vremii, să știi când să faci un lucru ; Calendarul este o împărțeală a timpului, el vine de ne rostuiește timpul , că nici ceasu nici ziua nu seamănă între ele, e un ceas bun și e un ceas rău, e zi bună și e zi sacă.” (Bernea 1997, p 194-196 din prefața Calendarului Poporului Român).


În acest sens, calendarul străbunilor era un spațiu în limitele căruia, filozofia lor de viață era subordonată principiilor magiei populare , “cea care, în cazul cunoașterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a acțiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere, căci prin intermediul magiei calendarului popular, omul putea fi, în plan mic, un demiurg, un stăpân al unei părți importante a destinului său. Recoltele bune puteau fi anticipate, asigurate, sporul animalelor, al păsărilor, al albinelor putea fi păstrat sau augmentat dacă erau speculate momentele faste, despre care calendarul oferea indicații suficiente; starea fizică și psihică a omului însuși depindea de respectarea unor interdicții sau de dobândirea, în zilele aferente, a instrumentarului terapeutic, apotropaic, propițiator” (A. Olteanu, Calendarele Poporulul Roman, p7)

Însă dincolo de calendarul popular, avem teorii care demonstrează existența unui calendar Solar, al strămoșilor noștri Geto-Daci, regăsit în ansamblul de sanctuare de la Sarmisegetuza.

Poate unul dintre cele mai cunoscute astfel de sanctuare este cel de la Sarmisegetuza Regia, capitala regatului lui Decebal, unde, în zona Sacră a Sanctuarului Mare Circular , se poate distinge o “ Structura compusă din trei elemente concentrice: un dublu cerc perimetral, un cerc median și o elipsă centrală. Cercul dublu este alcătuit din piese de andezit: cel exterior are 104 blocuri de piatră, iar cel interior are 30 de grupuri a câte 6 +1 elemente, dintre care 6 sunt stâlpi verticali, iar al șaptelea este un bloc așezat orizontal, deci în total 210 elemente. Cercul median era alcătuit din stâlpi de lemn, care au putrezit între timp, dar ale căror urme au fost detectate de arheologi în pământ. “ http://dacica.ro/aurora/templul-mare-circular-sarmizegetusa-regia/

Conform cercetătorilor , acest calendar (în care este inclus Marele Sanctuar Circular, Sanctuarul Circular mai mic, și cele rectangulare), ar avea , în urma calculelor, o exactitate surprinzătoare cu numărul de zile aproximativ pe care îl are anul tropic determinat, de oamenii de știință (365,24222).
Pentru formulele de calcul exacte, am pus în Bibliografie , trimiteri la linkuri și cărți care explică în amănunt această teorie.
Marele Sanctuar Circular de la Sarmisegetuza, spunea Emil Poenaru, “nu este doar tiparul unui calendar, ci el încorporează multiple semnificații despre scurgerea timpului, despre unitatea macrocosmosului și microcosmosului, despre esența petrecerii noastre prin lume.”
El ar încoda cunoștințe de astronomie, geometrie, trigonometrie și medicină, geții fiind numiți de istoricii acelor vremuri, cei mai înțelepți dintre toți barbarii.
Această perspectivă găsește justificare în opera Getica, a lui Iordanes, care deși controversată, aduce informații valoroase despre viața strămoșilor noștri.
El povestește cum Buresbista , a luat lângă el pe Deceneu, Mare preot, filosof și astronom, predecesor al lui Zamolxis .
“ Predându-le etica, el le-a domolit obiceiurile barbare, învățându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc , după legi proprii pe care până acum le numesc belagine…arătându-le importanța practicii i-a îndemnat să trăiască săvârșind cele mai bune fapte , iar în domeniul teoretic i-a făcut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului și contemplând mersul planetelor, să știe cum și care sunt fazele în creștere și descreștere ale Lunii , cu cât depășește globul de foc al Soarelui dimensiunea Pământului , cu ce nume sau semne , urcă sau coboară pe cer , din răsărit până-n apus cele 346 de stele.” (Getica de Iordanes, Ed. Uranus, p229)

Desigur că Templul Solar ar fi fost și locul în care Marii Preoți ai acelor vremuri ar fi oficiat ritualuri cultice (altarul fiind porțiunea semicirculară din centru).
Vasile Pârvan credea pe de altă parte, că Marele Sanctuar Circular de la Sarmisegetuza , este un monument funerar.
Oricare ar fi adevărul, un lucru este cert și anume acela că Sanctuarul de la Sarmisegetuza este un loc cu o încărcătură aparte și un Testament al străbunilor, ce a depășit barierele timpului, lăsat moștenire nouă și generațiilor ce ne succeed.

Strămoșii noștri își trăiau zilele în ritmurile pământului și ale cerului, știau intuitiv de cauză și efect și erau conștienți de puterea imensă pe care o deține viața trăită circular, cu suișuri și coborâșuri; cu nori și soare, cu moarte și renaștere.
Dacă vă doriți și voi să pătrundeți pe cât se poate în acest univers, vă recomand pentru început Calendarul Țăranului Român al lui Ion Ghinoiu, Sărbătorile la Români vol 1,2,3 de Simeon Florea Marian, Sărbătorile la Români de Tudor Pamfile și Calendarele Poporulul Român de Antoaneta Olteanu (care este o sinteză a celor de mai sus dar conține și Sărbătorile Creștine) .

Pentru a urmări timpul circular, eu am folosit în anul ce aproape s-a scurs, calendarul de la Kosmokalindar. Mi s-a părut cea mai ușoară metodă de a avea o vedere de ansamblu asupra tuturor sărbătorilor Calendarului străvechi, având în același timp acces la fazele lunii, la Echinocții și Solstiții.

De altfel, pentru cei interesați, modelul pentru 2023, este deja disponibil pe

https://kalindar.net/product-category/kalindar/northern-hemisphere/?utm_campaign=kalindare-emisfera-nordica&collab=Deriturisi

iar dacă folosiți codul CALENDAR23, puteți avea parte de o reducere de 10% .

Cunoașterea Calendarului Popular reprezintă poate cea mai accesibilă formă de a ne reconecta la strămoși, la bunici, la Mama Pământ și la noi înșine.
Multe din riturile și obiceiurile de acolo, poate nu își mai găsesc aplicabilitatea în lumea noastră atât de modernizată, însă cred că aduc în vedere o perspectivă diferită asupra naturii și îndeosebi înțelepciunea ancestrală care străbate orice noțiune de timp și spațiu.

Părerea mea este că obiceiurile supraviețuiesc dacă evoluează în același timp cu vremurile și mai ales dacă rostul lor în această lume este pe deplin înțeles.

Bibliografie și resurse:

Olteanu, Antoaneta – Calendarele Poporulul Roman (Ed. Paideia)
https://www.academia.edu/5067420/Calendarul_dacic
http://dacica.ro/aurora/templul-mare-circular-sarmizegetusa-regia/
https://www.youtube.com/watch?v=VDEQtK5echo
https://romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/2021/02/14/getii-sau-gotii-au-fost-una-si-aceeasi-natiune-de-gabriel-gheorghe/
https://www.academia.edu/24595150/Calendar_geto_dacic_edi%C5%A3ia_a_IV_a

Pietrele Dacilor Vorbesc Paul MacKendrick
Pietrele Dacilor Socotesc David Reu
Dacia Esoterica Prof Dr Vicu Merlan
Calendarul de la Sarmisegetuza Regia Autor(i): Serban Bobancu, Cornel Samoila, Emil Poenaru