Zveltă și veșnic devotată Soarelui, Floarea-Soarelui simbolizează veselia, lumina Solară și căldura verii, fidelitatea și chiar credința nestrămutată, datorită heliotropismului său ( proprietate pe care o au unele plante de a se îndrepta spre soare sau spre altă sursă de lumină.)
Etimologia sa vine din limba greacă, Helianthus, însemnând literalmente Floarea-Soarelui : ἥλιος hélios -Soare și ἄνθος antrum -Floare.
Legenda spune că Clydie, nimfa stejarului, era îndrăgostită de Apollo , zeul Soarelui; dar fiind respinsă de către acesta , ceilalți zei au transformat-o din milă, în floare,ca să îl poată urmări cu privirea de la răsărit până la apus.
Regăsită din plin în legendele și lirica noastră populară, i se atribuie și la noi un puternic simbolism Solar.
Conform uneia din legende, ea era o muritoare, fată de împărat, care se îndrăgostește de Soare, denumit în popor și „ochiul sfânt”.
Geloasă pe frumusețea Lunii, ea pleacă în căutarea Soarelui, unde , îndrumată de Maica Noapte și ajutată de fiul acesteia, Amurgul, ajunge pe tărâmul Luminii, Maica Soarelui și a Lunii.
Acolo, ea este blestemată de Lună pentru gelozia sa, este metamorfozată în Floarea-Soarelui și alăturată în grădina cerească, celorlalte surate , care suferiseră același destin.
Tot ca pedeapsă, Luna o numește pe aceasta Sora-Soarelui :
” soare;/când ’oi răsări/ea s-o-nveseli,/când
’oi asfinţi,/ea s-o ofili” (Pamfile 2001: 57).
Conform liricii populare, floarea-soarelui , ocupă un loc de seamă, ea stând la porțile Raiului, în postura de judecător al florilor-fete, care se prezintă, pe rând, pentru a da seamă de faptele lor pământene, cele cu virtuți morale fiind răsplătite
“În seara Sfântului Vasile,Sfânt Vasile Sfânt
Câte fiori sunt pe pământ,
Toate merg la jurământ.
Numa floarea soarelui
Șeade’n poarta raiului
Și-mi judecă florile”
Cu Floarea-Soarelui se făceau fumigații pentru dureri de cap și friguri:
Se afumă cu sămânță de floarea-soarelui cel care are dureri de cap – Gorj; iar cel bolnav de friguri se afumă cu floarea-soarelui furată – Mehedinți (2. GOROVEI, p. 42; 94).
În ornamentica populară românească, o întâlnim pe cozile lingurilor de lemn folosite în păstorit, ca imbold pentru om spre muncă și lucru temeinic făcut – Suceava (ȚUGUI, p. 38); pe lăzile de zestre şi pe porţile tradiţionale, având semnificaţia arhaică de emblemă magico-mitică a strălucirii soarelui.
Legenda menționată este din:
Legende despre flori și păsări (Antologie de Ioan Șerb )
De Rituri și Plante 